vineri, 24 decembrie 2010

Rodnei-urgia iernii


Tot am sperat anul asta să mai merg odată în munţii Rodnei, nişte munţi frumoşi, spectaculoşi, aproape de sufletul meu. Şi uite că s-a ivit ocazia, chiar înainte de Crăciun, împreună cu Paul. Şi el îşi dorea la fel de mult să meargă pe muntele ce ne tot încearcă răbdarea de vreo 2 ani încoace.
Ca de fiecare dată ne-am făcut planuri măreţe, din Pasul Rotunda, măcar până pe Pietrosul Rodnei dacă nu, şi mai departe până în pasul Şetref. Planuri mari, vise mari şi ele. Ne-am pregătit temeinic pentru tura asta. Am scos de la naftalină echipamentul cel mai bun. Şi pentru mine şi pentru Paul urmau nişte premiere (pufoaică, plastici, colţari şi altele ce urmau să fie testate pentru prima oară).
  Mai mult, pe GPS am avut trackuri şi puncte de pe întreg masivul.
Ca şi bonus, chiar înainte de plecare primesc un email foarte încurajator.
"Nu va fi nevoie de GPS, o sa aveti parte de o vreme in Rodnei de invidiat cu "mare alpina" si mult soare, dar si nori, cat sa faca fotografiile mai spectaculoase, de duminica 19 dec. pana pe vineri sau sambata 24-25 dec.
Temperaturi la 1500 care vor ajunge si la 5...6 grade cu plus, mai sus ceva mai rece dar nu foarte frig. Vor iesi niste fotografii de pus in rama. "
Mă motivează să îmi iau toată şandramaua de scule foto (respectiv aparatul foto şi cele 3 obiective).
În sfârşit, dumincă seara, la 17.30 alergăm puţin să prindem trenul, dar ne aşezăm liniştiţi în compartimentul nostru şi începem a povest. Urmează testatul colţarilor pe bocanci, inventarul echipamentului.


Iar imediat înainte de Paşcani, un apus de foc parcă prevesteşte tura. Admir cu ochi mari un cer aprins cum nu am mai văzut de mult.




 Planul era să mergem până-n Iacobeni, iar de acolo cumva până-n Cârlibaba, dar preotul Grigore, cunoştinţă de-al lui Paul ne-a dat o mână de ajutor şi ne-a luat el din gară până acasă la el, în Cârlibaba. Pe drum admiram o lună plină, şi un peisaj furat din povestirile lui Calistrat Hogaş.Seara o petrecem la căldurică, urmând ca a doua zi dimineaţă să pornim din Pasul Rotunda (ajutaţi de acelaşi preot).
Ziua de luni se anunţă perfectă, de vis.Un soare frumos, ceva grade sub zero şi multă zăpadă.
Ne luăm la revedere de la civilizaţie şi începem binecunoscutul traseu: din pasul Rotunda până-n Ineu cu trecere pe sub vf. Ineuţ. Dar cu cât înaintăm, zăpada e din ce în ce mai mare, chiar deseori trece de genunchi. Avem noroc că e afânată.În prima parte traseul nu pune probleme, căci urmăm drumul forestier ce duce până sub creastă. Soarele e sus pe cer, ceea ce ne bucură, dar mersul prin zăpadă multă nu ne ajută să mergem foarte repede.








video

Prima pauză o facem sub intrarea în creastă, la răspântia spre Vf. Ineuţ şi lacul Lala. Aici apar şi primele probleme de ordin tehnic. Imediat punem colţarii, şi începem a răzbate zăpada. O pantă de 45 de grade, multă zăpadă şi noi punem presiune pe ea.....suntem avertizaţi...pericole de avalanşe. Versantul pe care suntem se împarte în doua de ceea ce putea fi o avalanşă.

 

Urcăm imediat în creastă, alegem altă variantă, la fel de obositoare. Efectiv înnotăm în zăpadă , o bucăţică de traseu de 50 m ne stoarce de puteri. Înaintăm greu, dar mai rău, soarele încetu cu încetu dispare între nori, în schimb apare un vânt teribil, urâcios, ce bate din faţă. Mai mult, pierdem din vizibilitate, iar cu cât urcăm, ceaţa sau white-out uneori ne îngreunează misiunea.E deja târziu, aproape să se întunece iar noi suntem abia sub vârful Ineuţ. Ne minţim singuri că am mai putea merge noaptea până în Şaua Gărgălău. Ne dăm seama că e cam imposibil, şi repede căutăm o retragere într-una din văi, pe valea râului Cobăşel










video

După 10 minute găsim un loc numai bun de cort, săpăm puţin la el, montăm cortul şi începem procesul de gospodarire. Ciocolată caldă, o supică şi nişte spaghetti sunt un adevărat ospăţ după o primă zi grea. În cort, dar şi afară nu e extraordinar de frig, după cum arată termometrul lui Paul.Să fie vreo 4 grade înăuntru şi 4 cu minus afară. Măcar atât.




 Dimineaţa ne trezim greu, ne ia cam 2 ore să ne punem rucsacii în spate.Mai rămân 6 ore de lumină. Dar poate măcar astăzi ajungem în Şaua Puzdrele, celebră pentru locul de cort de care imi tot povesteşte Paul.


Înaintăm la fel de greu ca şi ieri, iar vântul e şi mai aspru. Acum suntem pe crestă, lăsăm în dreapta vf. Ineu şi ne îndreptăm cu pas de melc. Noroc de GPS, deşi nu avem track-ul, avem ceva puncte ce ne ajută să ne orientăm. Vremea e la fel de urâtă, vizibilitate 0, iar vântul urlă în urechile noastre. Abia ne putem ţine echilibrul. Estimez că are cam 60-70 km/h, dar împreună cu acele de gheată parcă formează un asalt împotriva noastră. Ne simţim copleşiţi de înaintat împotriva vântului. Chiar dacă nu ne dăm seama, lupta împotriva nămeţilor, dar mai ales a vântului ne seacă de energie. Ne dăm seama că nu avem cum să ajungem în Şaua Puzdrele, poate doar în Şaua Gârgălău. Traseul ne timp de iarnă, şi fără vizibilitate e dur, iar pe unele porţiuni e tehnic, căci nu urmăm traseul de vară, ci mergem numa pe creastă. E deja după-amiază iar noi abia ce trecem de vf. Omu (2134) şi mai sunt vreo 2 ore de mers până-n Gărgălău. Începem a căuta loc de cort, derit de vânt, mai întâi pe versantul stang, dar acolo parcă suflă mai cu putere şi nu ne lasă deloc să ne orientăm şi hotărâm a ne întoarce către ceva stânci unde sperăm să ne adăpostim de furia vântului. Mă simt epuizat, stors de puteri, dar în final găsim un loc de cort sub o stâncă. Săpăm vreo 30 de minute, ridicăm pereţi de zăpadă în speranţa că măcar noaptea vom scăpa de zgomotul asurzitor al vijeliei de afară.

video








Seara ne sfătuim bine, şi decidem, că dacă ziua următoare e senin şi frumos afară mergem pe creastă, dacă nu, tragem pe dreapta spre prima vale, pe valea râului Putreda.  Seara ne refacem puterile cu o supă caldă şi un piure cu conservă de peşte plus predesert şi desert. :D
Dimineaţa suntem treziţi de urletele vântului ce izbea necontenit cortul.Decidem rapid să coborâm. Până pe valea râului tot am coborât ba în stilul fundeni ba înnotând. Pentru prima oara în 3 zile avem parte de linişte, vântul nu mai bate şi chiar ne bucurăm de aspectul asta. Ne întâlnim cu ceva urme de urşi şi mergem pe un drum forestier de-a lungul Bistriţei Aurii până la întâlnirea cu şoseaua principală. De acolo un camionagiu simpatic ne duce în Cârlibaba, din Cârlibaba prindem repede un microbuz până în Iacobeni şi o oră mai târziu suntem în trenul spre Iaşi.








Cam aşa arată traseul făcut de noi în 3 zile pline.

joi, 16 decembrie 2010

Trailer expeditie Korzhenvskaya

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Poduri in Bosnia

In Bosnia sunt 2 monumente UNESCO, iar ce e mai interesant e ca cele 2 monumente UNESCO sunt poduri, ambele construite dupa ideile arhitectului Sinan, in secolul 16. Si totusi la o distanta asa de mare, si atat de diferite!

Podul din Mostar!
Inainte de a vorbi de podul din Mostar, Stari Most, trebuie vorbit de oras. Un oras ce s-a dezvoltat datorita ocupatiei otomane, si a devenit o importanta fortificatie, la granita dintre Imperiul Otoman si cel Austro-Ungar.Si in toate aceste batalii, singurul care a rezistat a fost podul. Iar in  1992-1993, cand datorita dorintei Bosniei de a se desprinde de Yugoslavia....a primit in dar un razboi ce a durat 18 luni si a distrus tot, mai putin podul.
 Din 1995 a inceput reconstructia orasului, si in 1998 si a podului.
Astazi Mostar ne ofera o priveliste contrastanta, langa cladiri noi putem vedea urme ale bombardamentelor din 93, langa oameni cu bani multi cersetori, dar ce e cel mai important....e prezenta podului, un motor de dezvoltare pentru turismul local, un loc vizitat anual de zeci de mii de turisti...Si asta doar pentru ca podul.....a fost si este inima comunitatii de musulmani din Mostar.
Iar daca va incumetati a merge mai departe in inima acestei tari, in Republica Srpska (al doilea guvern al tarii)...se afla Podul din Visegrad. Dar pentru a ajunge acolo,.......se urmareste cursul raului Drina, cel mai lung rau carstic din Alpii Dinarici. O imagine de vis....atunci cand mergi de-a lungul acestui canion, intr-o pustietate de nedescris....o lume complet diferita de imaginea Europei de astazi.
Iar podul din Visegrad....construit de acelasi arhitect Sinan, e lung de 180 m, construit cu 11 arcuri. Dar e pustiu, un monument al arhitecturii otomane intr-un desert de oameni...intr-un loc unde turismul e doar un cuvant din carti!

joi, 16 septembrie 2010

Congresul anual Egea 2010

"Congresul Anual EGEA 2010 (European Geography Association ) este un eveniment de marca si ocazia perfecta a tinerilor geografi din Europa de a se reuni. Studenti si absolventi ai facultatilor de geografie, din mai mult de 50 de centre universitare din Europa, vor participa in perioada 21 - 26 septembrie 2010, la Poiana Pinului, judetul Bistrita Nasaud, la un eveniment cu traditie.

Avand titlul: ‘Our Choices. Our Environment’ si tema principala: ‘European Society and Smart Development’, congresul are un program special conceput de catre organizatori astfel incat sa imbine utilul cu placutul, formalul si informalul, stiinta cu distractia. Pe parcursul celor 6 zile tinerii vor participa la workshopuri tinute de profesori universitari si specialisti pe tema dezvoltarii durabile, vor lua parte la sesiuni de training menite sa le dezvolte aptitudinile, vor merge in excursii destinate descoperirii valorilor romanesti, vor prezenta lucrari stiintifice in cadrul simpozionului etc.

Bineinteles ca nici distractia nu putea fi omisa. In fiecare seara vor fi organizate petreceri tematice si seri culturale cu scopul de a elibera imaginatia si de a stimula entuziasmul participantilor, dar si de a le oferi ocazia sa lege prietenii si sa planifice viitoare evenimente si proiecte.

Anunatam pe aceasta cale ca orice student sau absolvent al unei facultati de geografie, sau o facultate cu un domeniu de studiu conex, este mai mult decat binevenit si incurajat sa se alature asociatiei EGEA din Bucuresti, Cluj, Iasi sau Timisoara. Nu ezitati sa va implicati in astfel de activitati, acum cat timpul liber inca va mai permite! Vizitati www.egea.eu."
www.studentie.ro

miercuri, 8 septembrie 2010

Biciclind prin Maramures

Revenirea din Pamir a fost pentru mine de bun augur, nu ma asteptam ca dupa o luna petrecuta la inaltime sa nu am nevoie de foarte multa relaxare.
Asa ca, prima invitatie a fost lansata de Adrian. M-am gandit mult daca sa accept sa merg cu bicicleta alaturi de el, TVA si VEVE. Nu voiam sa merg,aveam destule motive:  era un traseu destul de lung, iar eu nu am mai mers pe bicicleta de 2 luni, mi-era frica sa nu ii incurc pe baieti, iar din Tadjikistan am capatat un microb cacacios de care nu mai scapam dar la aflarea vestii ca vine TVA si VEVE m-am linistit. Si vremea a fost un impediment, dar m-am convins repede ca vreau sa merg in tura asta, mai ales pentru ca e Maramures si Bucovina, locuri ce imi fac placere sa le vizitez ori de cate ori pot.
Planul a fost simplu, plecam dimineata cu acceleratul de Timisoara, coboram in Salva, iar de acolo pedalam prima zi pana-n Borsa (prin pasul Setref) urmand ca a doua zi sa facem Borsa-Radauti-180 km cu 4 pasuri importante (Prislop, Mestecanis, 3 Movile si Ciumarna).
Dar bineinteles ca planul de acasa nu se potriveste cu ala de la fata locului. Si dupa ce ne-am luat biletele, cand sa urcam in tren, bicicletei lui Veve ii cade o rotita de la deraiorul spate, lucru ce il demoralizeaza total, si renunta. Soc in cadrul echipei, Adrian si TVA vorbesc doar despre asta pe tot parcursul drumului cu trenul, eu incerc sa motai.
Cu cat inaintam mai mult vremea devenea mai instabila, iar in Nasaud (penultima statie) deja ploua. In Salva, coboram si noi, montam bicicletele si incepem a pedala.

Prima oprire e chiar in mijlocul satului, la un magazin oarecare, de unde ne alimentam cu ceva de mancare si servetele. Ploua mocaneste, iar noi folosim toate hainele ca ne acoperim de ele. Urmatoarea oprire o face TVA la marginea unui pod.

Drumul se prezinta in conditii foarte bune, iar masini nu prea sunt, asa ca ne dau ocazia sa mergem grupati, dar e greu sa mergi in trena, soseaua e uda si murdara, si la fel devii si tu daca stai prea aproape de celelalt. Totusi pedalam fara prea mari griji. Incetu cu incetu incep sa ma simt cam obosit, motivul fiind bacteria aia cacacioasa care m-o supt de lichide si energie in ultimele zile. Dar rezolv repede cu isostar, si ceva fructe. Totusi incepe pasul Setref (817 m), nu foarte dificil, dar, care imi provoaca un deja-vu. O durere sacaitoare la genunchi, pe menisc, o durere ce am avut-o anul trecut in Crai si intr-o alta tura de anduranta. Stiam ca o sa tina si o sa ma doara constant. Incetu cu incetu, panta devine abrupta, iar durerea mai sacaitoare. Totusi, incerc sa nu o bag in seama, ma bucur de peisaj. Baietii au taiat-o inainte, asa ca e motiv bun sa ma opresc pentru poze.

Intr-un final ajung si eu in pas, si ii gasesc pe baieti cam inghetati. Frig tare, si noi uzi, a urmat o coborare crunta pentru cine nu avea haine groase (stie el TVA cine :D). Ajungem repede in Moisei, dupa un alt deal, iar planul initial ar fi sa mergem la Manastirea din Moisei. Ajungem acolo, dupa o panta abrupta si dureroasa pt mine.  Ploua. Dau de staretul manastirii, ii zic doleantele noastre, dar refuza politicos sa ne pastreze in casa Domnului. Initial a bagat motive cum ca nu e bucatarie, nu e destul spatiu, deseara vine grup mare, nu e confort, puteti sa mergeti la Manastirea Prislop, dupa care am inteles intentiile lui. Totusi de remarcat Manastirea din Moisei, superba, arhitectura maramureseana si-a spus cuvantul.
Manastirea MoiseiManastirea MoiseiManastirea Moisei 
Ploua in continuare, asa ca baietii nu ma asteapta sa fac poze. Nu ma deranjeaza, pedalez incetu printre case, oameni, picaturi de ploaie. E o stare asa de bine,caci sunt in Romania, in una din cele mai frumoase regiuni. Din visare ma mai trezeste cate un claxon. Mai merg putin, iar pe partea dreapta, un indicator spre monumentul eroilor cazuti la datorie in 1944.
Monumentul Eroilor de la Moisei
Baietii au ajuns deja in Borsa, cauta cazare, eu inca sunt in Moisei,dar pe urmele lor. Ma mai feresc de ploaie, un motiv bun sa imi mai refac puterile cu un fruct sau sandwich.
Jubile 
Spre seara ajung in Borsa, baietii sunt aproape de iesire, si inca nu au gasit cazare. Fac alimentarea de la supermarketul din centru, si pornesc incet spre baieti, care intre timp au scos ceva. Ajung si eu la pensiune, arata super ok, camera tripla, baie in camera. Problema cea mare e ca baietii sun cam uzi, impermeabilitatea hainelor a lasat de dorit. Incepe procesul de gospodarire. Spalat, mancat, dormit.
TVA la dus 
Dimineata ne trezim devreme, dar constatam ca unele haine sunt ude, asa ca trecem la masuri "jenibile".
Adrian in izmene 

Plec mai devreme de acolo, stiindu-mi slabiciunea la picior. Urmeaza Pasul Prislop (1413 m). Am ceva avans fata de baieti, dar ma opresc des, asa ca primul care ma intrece e Adrian. Dupa mult timp vine si TVA. Dupa ceva chinuri ajung si eu in pas, baietii sunt la han, beau un ceai cald, dar le e oarecum frig.
pasul prislop 
Stam putin, ne echipam gros, si incepem coborarea pe valea Bistritei. E frig rau, dar panta e mai doamoala, incepem sa pedalam si ne mai incalzim. Suntem deja in tinutul lui Stefan cel Mare, lucru ce se vede pe la toate portile.
Stefan cel Mare 
Trecem de Carlibaba, Ciocanesti, si ajungem destul de repede in Iacobeni. De aici, baietii imi taie sfoara, eu sunt destul de chill, imi place sa ma bucur de peisaj si nu vreau sa fortez (nici ca as fi putut) dar baietii mai au inca 3 pasuri si e ora 12.
Taierea Sforii 

Eu imi propun sa o iau incetu pe Pasul Mestecanis (1096m), apoi Campulung iar de acolo o tai acasa. Dau un telefon si aflu ca mai am o ora pana vine trenul de Iasi. Bag tare la deal, dar destul de greu totusi. Ajung in vf pasului, mai sunt 27 de km. Imi cam pierd sperantele, totusi incep sa pedalez, am vant puternic din spate, bornele trec una dupa alta destul de repejor, la fel si minutele. Ajung cu 2 min intarziere in gara, dar stau linistit, trenul are intarziere 20 minute. In tren, vesnica problema cu nasul, de data asta ma iau in gura cu el, m-am documentat de acasa.
Jubile in tren (saraca) 

Baietii au avut si ei povestea lor, il las pe Adrian sa povesteasca mai departe....
"Dupa ce Lucian a fost taiat, am continuat urcarea pasului Mestecanis. Tva a venit repede, la vreo 3 minute (fata de Prislop e bine) si am inceput coborarea care dureaza cam pana in Cimpulung Moldovenesc. S-a mers bine, Tva a stat frumos la "caldurica", la un moment dat cerand chiar o trena mai sustinuta din partea mea. In Cimpulung o mica pauza de realimentare la benzinarie, de aici incolo speram sa mergem dintr-o bucata pana in Radauti, doar cu (posibile)  asteptari ale lui Tva in pasuri. Incepe astfel urcarea pe Trei Movile, mi se pare ca merg foarte foarte greu, dupa cativa kilometri incep sa merg ca pe cal  si ma gandesc daca nu cumva am facut pana. Facusem pana, am zis ca o rezolv repede numai bine ajung odata cu Tva in pas. Ma opresc si pana scot roata, levierele,  cauciucul si camera apare si Tva. Initial ii zic sa o ia inainte, dar ca un bun prieten ce este hotaraste sa ma ajute sa fac pana
(probabil era prea obosit si simtea nevoia de o pauza). Incep sa-i dau la pompa dar la un moment dat se aude un "buf" si crapa camera. Nu-i nimic, punem a doua camera, dar se constata faptul ca acum pompa nu mai functiona. Nu s-a reusit decat sa se umfle camera foarte putin si se putea merge pe ea in stilul "cowboy" (ca pe cal). Ne intoarcem, incercam sa gasim pompa in Sadova, nu reusim, apoi ne intoarcem in Cimpulung, unde iarasi fac pana. Merge Tva inainte sa incerce sa rezolve o camera/cauciuc/petice/ceva, si dupa 1 ora se intoarce. A reusit sa achizitioneze o pompa si a gasit o vulcanizare unde cica s-ar vulcaniza camere de bicicleta. Din pacate insa nu s-a putut vulcaniza camera de bicicleta si astfel ceasul facandu-se deja tarziu si alte variante de reparare a camerei neexistand, am luat un tren pana in Iasi."