duminică, 24 ianuarie 2010

Grossglokner-top of Austria -2008

28 iulie 2008. Ma aflu in gara din Munchen, cu rucsacul in spate. O zi si-o noapte de asteptat.Pentru unii ar fi o agonie, o vesnicie, pentru mine a fost o placere. Inchid rucsacul si pornesc pe strazile Munchenului, fara sa stiu unde ajung. O zi intreaga am mers fara sa stiu incotro, dar am reusit sa vad MarienPlatz, Rathaus, Peterskirche (biserica Sf. Petru), adevarate bijuterii de arta.

Totuşi catedrala Frauenkirche este cea mai faimoasă biserică din centrul oraşului, prin spectaculoasa sa arhitectură medievală (sec. XV).

Asa trece o zi intrega, fara sa ma plictisesc. Mai am de si o noapte. Ce ar fi sa vad totul si noaptea. Night tourism ar zice cineva. Cladirile sunt luminate frumos, estetic. Totusi cealalta jumatate de noapte o petrec in gara din Munchen, motaind cu capul pe rucsac. Nu ar fi prima oara cand dorm in gari (visele necesita sacrificii), ma simt bine, in siguranta, printre atatia hoti, negri, sau oameni cu fete dubioase. Sunt de-al lor pana la urma!

A doua zi diminea in sfarsit ma intalnesc cu cel care urma sa imi fie coleg de cort in expeditiile ce le-am realizat impreuna,dar mai ales prieten. Ady, un pasionat de geografie si fotografie, careia ii datorez primii pasi in alpinism si fotografie. Impreuna cu familia lui am mers pana-n Parcul National Hohe Taure. Cel mai frumos parc national din Austria, cu o sosea alpina ce e considerate cea mai frumoasa din Europa.


Mergem cu masina pana la capatul drumului, in cabana Frantz Joseph’s Hohe. E intradevar o splendoare. Era prima oara cand vad munti inzapeziti asa de aproape, prima oara cand am carat in rucsac o coarda de 50 m , nestiind exact la ce imi va folosi. Ne luam la revedere de la lume si spre seara suntem in mijlocul parcului national, in pustietate. Gasim un loc mai ferit sa punem corturile, dar surpriza...toate locurile sunt ocupate....de marmote si flori de colt si ibesci. Atatia pe m2, nu ne vedea sa credem. E uimitor sa te simti asa de aproape de natura, de sute de marmote si flori de colt.

Seara adormim linistiti, cu gandul departe, acolo sus, dar ploaia ne mai amuteste din avant.Dimineata ne trezim devreme, strangem cortul si pornim spre ghetar. Pasterze (8,4 km) e cel mai lung ghetar din Austria si Alpii Estici. E prima oara cand vad un ghetar, o crevasa si va si prima oara cand pasesc pe asa monument al naturii. Echipati corespunzator (chiar mai mult), infingem cu sete coltarul in gheata veche de mii de ani. Pasim cu incredere,cu incredere unul in celalalt, dar si incredere in fortele noastre!

Nici nu stiam ce ne asteapta mai departe. Urmam pe o poteca invisibila, un grohotis urat, urmat de o traversare a unui ghetar secundar, cu o panta foarte abrupta. Coltarii sunt de folos, dar gleznele se resimt, iar fiecare 5 pasi sunt urmati de o oprire. Parca dureaza o vesnicie, pe deasupra mai suntem atacati si de caderi de pietre care ne sperie si ne face sa grabim pasul. O trecere destul de periculoasa pentru niste novici in arta alpinismului. Urmeaza o urcare abrupta, dar mai usor din pct de vedere tehnic. Greul de abia acum incepe, mai ales ca aerul e din ce in ce mai rarefiat, iar aclimatizarea nu este punctul nostru forte. Urcam mai mult impinsi de dorinta, motivatie, curiozitate. Dar fiecare pas necesita un efort dublu, mai ales pentru Ady, ce venea direct din Olanda (altitudinea e cu minus acolo). Dupa un efort indelungat ajungem la cabana. Tragem un zambet si'o poza si inauntru sa sorbim un ceai caldut!

Nu zabovim mult, cautam un loc de pus cortul, o lopata si culcusul e gata. Prima oara cand dormim la cort pe zapada...si suntem la 3454 m. E un nou record pentru mine, dar nu-mi sta gandul la asta...ci mai degraba la portia dubla de supa ce o avem promisa pentru un asa efort.
Se lasa seara si ne intrebam oare ce fac prietenii nostri ce trebuia sa ii intalnim in aceasta seara. Numai ce adormim ca suntem treziti de glasul lui Tibi, vesel si binedispus, cu camera foto tot timpul in mana. Ii cunoastem si pe restul din echipa, Andrei, Ileana, Gabila, Stefan, Geo. Sunt binedispusi dar obositi. Nu dureaza mult si se aud sforaituri din toate cele 3 corturi.


Dimineata suntem treziti de cei ce urca deja pe vf. Suntem lenesi, e abia 9 dar avem tot timpul din lume, mai ales ca cerul e acoperit, si fara soare unde mai e distractia. Totusi ne mobilizam, auzind ca se apropie o fereastra de cateva ore de soare si senin.


Toata echipa e pregatita sa atace varful, dupa o mobilizare exemplara. Mergem pe cararea deja marcata, iar dupa un abrupt, trecem la cataratul pe stanca, loc unde toti ne simtim excelent. Totusi...e multa lume, multa aglomeratie iar cei batrani  au un ritm mai incet, ceea ce ne face sa asteptam mult. Suntem legati in coarda...4 si 4. trece multisor timp si noi am vrea sa mergem inainte dar nu putem face nimic. Trecem de Kleinglockner, si mai avem un hop pana pe Grossglockner. Urcam incet, siguri pe noi, fiind destul de expusi, cu o cadere libera de cateva sute de metri. Dar experienta celor din fata imi da incredere, la fel si soarele care ranjeste la noi de ceva vreme!




2 pasi si suntem pe vf. Suntem galagiosi, fericiti, cantam, ne bucuram, ne imbratisam si ne pozam. Dar mai presus de toate admiram . Pentru mine sunt primele imagini de pe un vf de peste 3000 m, iar imaginile mi-au ramas intiparite in gand si in suflet. Nu as mai fi vrut sa ma despart de acest loc.oata Austria, Slovenia, Elvetia se vedea in zare, iar sub noi, micutul ghetar ce se topeste pe zi ce trece.

Drumul inapoi spre cabana nici nu il mai tin minte, doar peisajele superbe ce se vedeau in zare si poate caderea lui Tibi, ce a provocat o mica avalansa, dar terminata cu cateva zgarieturi ceva emotii. T


Am ajuns pe varf si asta ne-a aratat ca suntem pregatiti pentru Marele Alb..Mont Blanc...ce va urma peste cateva zile.In aceeasi zi am ajuns la baza muntelui, aproape alergand..pentru a ajunge cat mai repede in capitala alpinismului european si poate mondial Chamonix.
Dar Grossglockner a ramas pentru mine cel mai frumos dintre toti, poate pentru ca a fost primul, poate pentru ca intradevar este cel mai frumos!

PS. Varianta lui Ady o gasiti aici !

duminică, 17 ianuarie 2010

Ce ma reprezinta



duminică, 3 ianuarie 2010

Piatra Craiului iarna - un vis (ne)implinit

De cand imi doream sa merg iarna in Piatra Craiului. Cel mai frumos dintre toti muntii Romaniei, cel mai greu, cel mai spectaculos. Prima oara fusi in Crai la 17 ani...ce vremuri,... in adidasi din talcioc...cu haine de fas, cu rucsac cu cadru, sac de dormit cat china de mare, kilograme intregi de paste, borcane de zacusca, conserve sa fie. Prima noapte dormita la Curmatura, aceeasi caini dragalasi, aceeasi oameni de treaba...de fiecare data cand am trecut pe acolo.
De atunci am revenit aproape in fiecare an in Crai, in fiecare vara, am urcat pe toate traseele si marcate si nemarcate. Dar niciodata iarna...si cat mi-am dorit...sa vad muntele alb, nins, cum numai in povesti auzisem....tot timpul am ratat ocazia!
Anii au trecut si totusi am continuat sa visez !
Toate bune si frumoase, inainte de Craciun se anunta vremea perfecta, viscol, ger, ninsoare in toata tara....elementele perfecte pentru o tura grea...dificila.
Primul telefon dat.....Mihai raspunde mai mult decat entuziasmat. A doua zi dimineata la 5 suntem deja in trenul groazei. Frig, intarziere cu orele, schimbat de legaturi prin gari ale carui nume le auzi numai la stirile de la ora 5. In final suntem in gara in Brasov, mult indragita gara, cu o mana pe portofel cu cealalta la nas! Din fericire rezolvam repede treburile si imediat suntem in trenul spre Zarnesti! Mai povestim una alta, radem de vortecsi si ne aducem aminte de clipele petrecute in taberele studentesti!
Ne dam jos din tren, in graba arunc un salut Andreei si lui Catalin si pornim in pas grabit spre cabana Gura Raului. Aici servim un ceai cald si cateva vorbe cu prieteni din Bucuresti. Si cum nu stam locului, o pornim grabiti spre Curmatura. Trecem repede de Fantana lui Botorog, iesim din padure si suntem ajunsi la consacrata cabana, unde ne aducem aminte de primele noastre iesiri! Un ceai cald, muzica lui Margineanu si lumina obscura ne dau o senzatie de placut frumos.


A doua zi, cam lenesi, pornim pe la 8 dar ritmul rapid ne face sa recuperam minutele pierdute si imediat ajungem in Saua Crapaturii, primul loc de fotografii. 



Spre stanga traseul nostru se duce catre Vf. Turnul, traseul fiind destul de inaccesibil iarna. Totusi zapada nu e cea care ne-o dorim, moale si pufoasa, numai buna pentru a tine coltarii in rucsac, vremea e mult prea calda pentru ce ne dorim noi. Totusi ii dam inainte, impulsionati de privelistea fantastica ce o avem.

Prilej numai bun sa fotografiem tot ce apucam





Din Vf. Turnuri inca cateva ore si ajungem la Vf. Ascutit. Traseul nu pune probleme deloc, chiar ni se pare mult prea lejer fata de ce asteptari ne facusem. Mergem tacuti inainte, sperand ca maine poate fi mai bine.



Totusi avem parte si de portiuni cu un oarecare risc, portiuni cu zapada mare, portiuni unde tre sa ne folosim de tehnici de escalada ori de piolet...ceea ce ne mai dezmorteste zambetul.



 

In vf. Ascutit facem si primul popas, dupa indeluni ore petrecute pe muchie de creasta. Luam micul dejul si pranzul in acelasi timp, un ceai fierbinte...indeajuns pentru a ne raci si a simti frigul care totusi exista. Dar ne simtim bine, estimam inca 3 ore pana-n Grind desi marcajul zice altceva. Dam inainte, ne amintim de frumoasa tura din vara cand (impreuna cu Mihai) am realizat unul din cele mai frumoase trasee.



Trecem un varf, trecem doua, le trecem pe toate si suntem ajunsi la cel mai falet dintre toate...vf La Om (2237). E seara deja, soarele inca se mai vede, moment ideal pentru a face cateva poze







Seara se incheie foarte repede, cu un ceai cald, si multa zapada topita.
  Incercam sa adormim, iar pe la 3-4 dimineata apar Tibi si Ady, cu o intarziere de cateva ore.Stam putini la povesti, ii servim cu un ceai cald iar apoi somn lejer pana a doua zi dimineata. Baietii se hotarasc sa coboare spre Zarnesti, noi hotaram sa terminam toata creasta, desi se anunta un vant care nu ne permitea sa deschidem usa de la refugiu.
Vremea cetoasa, vantul puternic si vizibilitatea zero ma obliga sa dau turn off la aparatul foto, asa ca voi continua cu pozele lui Mihai.



Ne inarmam bine cu  haine groase, in speranta unui frig patrunzator, dar ne trezim plini de transpiratie, obligati fiind sa dam jos din haine. Din pacate vremea ciufuta nu ne permite sa vedem pe unde mergem, doar ghicim ca trecem pe deasupra Poienii Inchise!






Timpul trece repede, iar dupa cateva ore suntem ajunsi in Saua Funduri. Creasta se terminase, dar parca cu un sentiment amar. Nu era ceea ce ma asteptam, voiam mai mult, mai greu, mai tehnic, mai frig.
Totusi mai sunt cateva ore pana in Zarnesti si trebuie sa coboram tot abruptul. Din pacate ligamentele mele se joaca cu nervii mei si ma fac sa resimt fiecare pas ce il fac.
Tot restul traseului e un chin, mai ales ca pierdem marcajul si nu stim incotro. Dar pana la urma o scoatem pana la Cabana Brusturet, prin Padurea Fermecata. Seara suntem in Podul Dambovicioarei, cu o masina de lemne ajungem in Rucar iar de acolo, cu o Solenza manelista pana in Brasov, unde avem timp sa savuram o bruna alaturi de Andreea si Catalin ce ii intalnesc intamplator in gara!





Asa se implineste visul meu de a traversa creasta Craiului. Nu o fost ce m-am asteptat, dar tot timpul muntele e plin de surprize....frumoase si mai putin frumoase. Totusi inca sunt in asteptarea acelei ture de iarna in care sa intampin greutati, frig, gheata si zapada sanatoasa.
Pana atunci ma delectez doar cu gandul.....

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Biciclind prin pasurile Moldovei

In amintirea celei mai frumoase ture de bicicleta realizata in vara asta alaturi de 5 prieteni (astazi doar 4). Acest articol este scris de Paul Diac (prieten bun....de care ma leaga multe amintiri frumoase)


In sfarsit mi-am gasit timp si curaj sa incep sa scriu despre tura numarul 1 a anului 2009, acum de-abia trecut, dintre toate excursiile cu bicicleta. O excursie planuita de mine si Adrian la care au luat parte un numar record de 6 biciclisti, care s-a intins pe o distanta de aproximativ 520 km cu adevarat deosebiti prin Carpatii Orientali, insumand nu mai putin de  7-8 pasuri, de la sosele intinse in coditii excelente la drumuri de speriat pentru cursiere, probleme tehnice si fizice, sfori taiate si apoi lipite. Traseul pe scurt a fost Suceava - Radauti - Putna - Radauti - Campulung Moldovenesc - Vatra Dornei - Borsec - Gheorghieni - Bicaz - Piatra Neamt - Frumoasa - Bacau si a fost parcurs in 5 zile, inclusiv o zi de pauza. Din punct de vedere al performantei se remarca doua zile, cea de a 2-a si a 4-a. Sa le luam insa pe rand.
Echipa, dupa cum spuneam era formata din urmatorii 6: eu, Adrian, TVA, Lucian, Iulian si Teo (din pacate aceasta este ultima excursie in care am mers impreuna cu Teo, si nu pot sa spun decat ca as mai dori sa pedalez impreuna cu el inca multe mii de kilometrii, dar nu mai pot pedala decat cu el in gand ceea ce fac destul de des).

Ziua 1, incalzirea si intrarea in traseu. Am plecat cu un tren personal din ce tin minte pana la Suceava, ca apoi sa pedalam pana in Radauti desi chiar trenul cu care am mers se ducea si el in Radauti. Soseaua fara catarati de la Suceava la Radauti ne-a permis sa mergem rapid, ajungand in Radauti surprinzator in accelasi timp cu trenul din care coborasem in Suceava, deoarece acesta face o pauza destul de mare pentru a schimba locomotiva. Urma sa stam restul zilei si noaptea la casa bunicilor lui Adrian, evident avand destul timp am mai mers si pana la Putna unde am vizitat manastirea cu totii, mai putin Adrian care a ramas cu niste prieteni in oras, pastrandu-si energia pentru a doua zi ce se anunta obositoare. Seara Adrian ne-a gatit niste paste.










































Ziua 2, 160-180 km si pasurile Ciumarna, 3 Movile, Mestecanis si Creanga. Cu siguranta cea mai plina zi din toate.

Am plecat dimineata la rasaritul soarelui, cu toti ascultand povesti de la Adrian despre primul pas care urma in 30 km, palma, sau mai corect, Ciumarna. S-au taiat sfori la inceputul pasului, eu plecand inainte cu Adrian dar apoi vazand ca Lucian e foarte aproape si surprinzator si TVA, i-am asteptat si am urcat in 4. Cu cateva sute de metri inainte de punctul cel mai inalt, vad ca am o problema la cauciuc si ma opresc incercand in tot felul s-o repar. Ma ajunge Teo, ma ajunge si Iulian, apoi o improvizez putin auzind ca nu mai e mult pana sus unde cand ajung aflu bucuros ca TVA castigase catararea. Ma chinui si mai mult acolo sa repar, chiar o iau asa improvizata la vale dar nu ajung decat pana in primul sat unde sunt nevoit sa opresc, iau sfoara simbolica care era pe ghidonul lui Iulian si le zic celorlalti sa plece inainte. Cauciucul se latise, nu mai avea rezistenta necesara iar camera dupa cateva zeci de metri iesea afara. Cu putin noroc a 2-a masina care trece e o dubita care ma ia, pe mine cu bicicleta, intrec baietii in moldovita asteptand impreuna la semafor.




In Campulung incerc sa schimb cauciucul, intai trec pe la un magazin unde nu gasesc nimic, apoi, la bazar, unde gasesc un cauciuc putin mare dar care merge. Peste cateva zile urma sa am ceva probleme din cauza lui, fiind aproape sa atinga frana, dar nu e cazul sa ma plang prea mult pentru ca mi-a permis sa merg tot restul excursiei. In Campulung ii astept pe baieti, ii ghidez la ce restaurant sau mai bine zis cofetarie sa intre, mancam si ne odihnim impreuna putin acolo. Teo se desparte aici de noi, cum era planuit, el plecand in aceeasi zi pentru a incepe Btur-ul, o alta excursie ciclistica din intamplare in aceeasi zona. TVA pare cam obosit (intarziase fata de grup cam mult pe pasul 3 Movile pe care din pacate eu nu avusesem ocazia sa-l cunosc decat din masina, a se vedea postul anterior), Iulian mergea cel mai greu asa ca ne hotaram sa facem de aici doua echipe, si sa ne reintalnim in Borsec.










Eu Adrian si Lucian ii dam drumul rapid, trecem usurel pasul Mestecanis, poi pana in Vatra Dornei unde alimentam putin. De aici alegem drumul mai scurt care trece prin Paltinis - Bilbor. Ambele sunt un fel de pasuri, primul mai intelegator dar al doilea in nici un fel, problema nefiind neaparat panta sau lungimea ci conditia drumului, care arata mai rau ca majoritatea drumurilor forestiere circulate. Adrian incearca ambitios sa nu se dea jos la pasul Bilbor (sau Bursucariei ?), renunta in final si el. Trecem, mergand pe langa, cam dezamagiti de alegerea facuta. La vale e ceva mai usor apoi in sat apar iar balti si noroi. Baietii fac ambii pene de la primul pas, la inceputul coborarii demonstrand lipsa de experienta de mers cu cursiera pe drum de tara. Cand trecem de Bilbor si in ceva timp de drumul neasfaltat pe care ajungem sa-l uram destul de mult, se lasa aproape intunericul. Surpriza care ne mai astepta e ca pana in Borsec mai avem un pas, si nu unul chiar mic: pasul Creanga. Eu insa ma simt foarte bine pe urcare, nu ma lasa inima sa-i astept pe baietii decat sus. Dupa ce ajung si ei o luam rapid la vale, ajungem la intrarea in Borsec pe la ora 9:30. Ne cazam unde gasim mai rapid, dar si ieftin, 25 lei camera cu doua paturi in care stam toti 3, intr-o parcare plina de tiruri. Mancam, bem, dormim.



Sun baietii, ei se afla inca inainte de Bilbor, merg greu si sunt nemultumiti de drum. Incerc sa le rezolv o cazare mai aproape de ei, nu gasesc, nici ei la fata locului asa ca ajung sa mearga pe intuneric, obositi morti, gasesc in final un tir de lemne care-i aduce chiar pana in Borsec. Moment greu pentru ei, ajung la 1 jumatate noaptea. Cu mult noroc gasesc inca ceva mancare, bautura, iau si ei o camera.




Ziua 3 Se impune ca fiind o zi de relaxare. 0 km, plimbare lejera prin statiune sau nici atat. Se simtea nevoia dupa ziua anterioara si avand in vedere ca si urmatoarea zi nu era prea lejera.




Ziua 4 Back on track. 170-190 km, Borsec - Toplita - Gheorghieni - Lacu Rosu - Piatra Neamt - Frumoasa (Tazlau / Balcani). Ne impartim de dimnieata chiar in 3 echipe, ceea ce e putin urat pentru cei din urma. Eu cu Lucian in fata, si mergem asa pana in Gheorghieni. Am plecat inainte ca sa-mi repar o spita care se rupsese, dar care nu cred ca mi-ar facut probleme nici urmatorii 1000 km. Trecem inapoi pasul Creanga, dimineata devreme, ajungem in Toplita unde nu gasesc ce vreau eu, deci continuam pana in Gheorghieni unde ajungem repejor, si relativ repejor imi rezolv si problema. Cand e aproape gata apare si echipa a doua, Adrian cu TVA, ne interschimbam putin, Adrian ma asteapta sa termin iar TVA cu Lucian incep sa urce spre pasul Bicaz. In tot timpul asta Iulian ramane in urma dar mentinand distanta, isi rezolva si el ceva in Toplita la schimbatorul pe spate care-l deranja. Pasul Bicaz e foarte frumos si maret in partea asta, desi nu are stancile si abruptul de dincolo de munti. Ajungem repejor sus, coboram cat mai este pana la Lacul Rosu unde ii gasim pe Luci si TVA facand poze. Ne grabim, urmatoarea etapa de coborare si plat e intrerupta doar de niste poze si o noua pana la Lucian. Se merge bine si foarte frumos in trena, Atat pana in Piatra Neamt cat si dupa, pana in Roznov. De acolo parasim drumul national lumea e cumva obosita dar nu mai e mult, ajungem in Tazlau si apoi in Frumoasa, satul de unde sunt bunici mei si unde aveam asigurata cazare, cu noroc, si putina mancare. Ne lafaim.
Dupa mai mult timp ne suna si Iulian care luase din Piatra Neamt un autobuz spre Buhusi, de acolo spre Frumoasa stiu ca e neasfaltat asa ca il sfatuiesc sa mai intrebe lumea si eventual sa coboare. Ajunge si el din cate tin minte pe lumina, obosit dar mai bine comparativ cu tura precedenta,  noi ne revansam pastrandu-i ceva de mancare :p.



Ziua 5 Ultima zi, retragerea e constituita dintr-un traseu de 50 km aproximativ, Frumoasa - Ardeoani - Bacau. De acolo tren. Pe traseu din ce tin minte tot nu am mers impreuna, din diferite motive, dar nu mai stiu exact care erau acum evadatii, unde era plutonul si care si cum a ajuns. In gara ne-am intalnit toti bucurosi ca am realizat o tura asa frumoasa.



Sper ca in viitor sa mai fac ture mai lungi, cu oameni mai multi, in zone mai frumoase, cum a fost aceasta comparativ cu restul iesirilor pe care le-am facut eu. Problema e ca intr-un singur weekend nu merge ceva de asa amploare, oamenii nu se leaga prea usor, apoi in traseu unii merg mai rapid altii mai incet, apar probleme care ar trebui sa nu-i afecteze pe toti. Alta problema e ca trebuie planuite din timp. Sper totusi sa mai prindem.


Articol scris de Paul Diac...sursa: http://iasioutdoors.wordpress.com/2010/01/02/suceava-bacau-pe-ocolite/