Se afișează postările cu eticheta Dragostea de munte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dragostea de munte. Afișați toate postările

luni, 9 ianuarie 2012

Remember Crai

Am mai fost în Piatra Craiului de atâtea ori, atât iarna cât și vara. Iar cum era ziua 2 de Crăciun mi-am dorit mult să îmi fac un cadou . Și vorbisem cu băieții de la sala de cățărat (Sorin, Andrei, Alin) pe ultima 100 de metri astfel încât planul de plecare era asigurat. Ultima oară când am fost iarna în Piatra Craiului a fost împreuna cu Mihai Diac, o tura de anduranță și tehnică ce mi-a plăcut enorm de mult.
După atâta timp petrecut în urgia orașului, îmi doream cu disperare câteva zile petrecute pe munte, departe de mișcările browniene ale urbanului.
Am plecat târziu din Iași, preferând ca fiecare dintre noi să petrecem cu familia a doua zi de Crăciun. La fel de târziu am și ajuns la Cabana Gura Râului în Zărnești, pe o vreme încețoșată, orele trecute de 21.00. Zăpadă era din belșug, ceea ce prevestea o tură frumoasă.

Am decis ca prima  noapte să înnoptăm la cabana Curmătura, iar după 2h de la Fântâna lui Botorog ajungem la celebra Curmătura. Înșfăcăm repede un ceai și mâncare tradițională din rucsac ca apoi să ne înfundăm într-un somn profund până dimineața.

Ne așteaptă o zi plină, planul fiind să urcăm pe la Turnuri să mergem spre Ascuțit iar de acolo până la vf. La OM și refugiul din Șaua Grind. Așa că suntem treziți dis de dimineață de un grup de "colindători" beți din Zărnești care au petrecut toată noaptea. Servim un ceai cald, pregătim rucsacii, ne luăm la revedere de la cabanier și ne îndreptăm spre înălțimile Craiului. Plecăm pe o ceață cruntă, iar din Șaua Crăpăturii, de unde altădată admiram depresiunea Brașovului, acum nu vedem nici la 5 m in față.

Dupa 20 de minute de depășit vegetație moartă și admirat brazi falnici ajungem la primul pas important , escaladarea către Creasta Nordică.

Un prag stâncos, niște jgheaburi și cîteva șufe care să ne ajute și mult de urcat cu ajutorul prizelor excelente, iar după 2 ore de la plecare ajungem la vf. Turnuri.


Ajungem deasupra plafonului de nori, de unde ne bucurăm de o priveliște superbă și un cer limpede. Nu mă mai satur de făcut fotografii, priveliștea este lacrimă iar in depărtare se pot vedea Bucegii și Făgărașii.







Plecăm spre Șaua Padinei închise, iar după o oră de înnotat prin zăpadă și mers prin păduri ori pe creastă ajungem în Padina Închisă. Speram să ajungem mai repede la vf. Ascuțit și refugiul cu același nume dar ajungem abia la 13.00. Aici luăm un prânz binemeritat, fierbem un ceai și ne reumplem de energie pentru cealaltă bucată de creastă nordică.


Trecem de vf. Timbalul mare (2177 m) de unde admir padina lui Călineț, stratele redresate pe verticală dar și țancurile și multele vîrfuri ce le am avem de depășit. Vremea este în continuare superbă, deși e frig și începe să bată vântul. Toate prizele sunt acoperite de zăpadă dar traseul de creastă este foarte vizibil. Sunt porțiuni unde cam dârdâie fundul , zone expuse, zone unde o priza greșită înseamnă moarte, dar acolo avem cea mai mare grijă și trecem cu toții de pasajele mai grele. Trecem și de vf. Zbirii, vf. Claia Căldării Ocolite și ajungem pe înserate la vf. La Om 2237 m. Plafonul de nori este în continuare la 1000 m iar luminile satelor și orașelor se oglindesc superb în pătura de nori, realizând o coloristică superbă.


Însă este prea frig iar noi suntem destul de epuizați și după o masă copioasă și o porție sănătoasă de râs ne înghesuim în sacii de dormit. Noaptea se aude un vâjâit puternic afară, semn că vântul e foarte puternic.
Ne-am fi trezit mai dimineață, însă abia primele raze de soare ne fac să ieșim din călduroșii saci de dormit. Încercăm să ne grăcim căci avem un microbuz de prins la 15.00 cu direcția Iași. Coborâm repede și frumos spre refugiul Grind, însoțiți de siluetele Bucegilor și ale caprelor negre.




 
De acolo, despărțim drumurile, eu și Alin fugind înainte iar Sorin și Andrei (ce aveau mașina la dispoziție) venind agale spre mașină. Am fi vrut normal să luăm traseul spre Table (dungă roșie)  iar de acolo spre Prăpăstiile Zărneștilor  dar, datorită defrișărilor masive s-au pierdut marcajele și noi cu ele. Iar în loc să ne trezim în Prăpăstii ajungem în satul Peștera iar de acolo în Măgura și spre Gura Râului. Dar trebuia să prindem o ocazie rapidă până în gara din Brașov și nimeni nu ne-a luat. Așa că cea mai înțeleaptă decizie a fost să stăm la o cana de ceai la cabana Gura Râului în așteptarea lui Sorin și Andrei.


Până la urmă am ajuns toți 4 în Brașov, iar de acolo eu am plecat în grabă spre Chișinău via Iași iar băieții au mai petrecut o zi în Brașov.

vineri, 30 septembrie 2011

Rodnei în ținută de toamnă (a VI-a ediție)

Să organizezi o ieșire pe munte impreună cu frații Diac ține foarte mult de hazard. Oricum s-ar planifica cu siguranță rezultatul ar fi fost altfel. Așa s-a întâmplat de fiecare data, și nici de această dată băieții nu se dezmit. Așa că, după ce Paul mă anunță că Mihai nu mai poate veni în week-end, încerc să forțez pentru a merge doar noi 2. Planul se potrivea de minune, tocmai ce am terminat admiterea la școala doctorală (sâmbătă), urmând ca duminică dimineața să plecăm cu primul tren spre Iacobeni iar de acolo cu doamne-ajută până în Cârlibaba. Deloc surprinzător, la 5 dimineața aflăm căci Mihai va merge cu noi. Urma să plecăm la 10 cu mașina lui Mihai cu direcția binecunoscută (RODNEI). Am plecat la 11.30.
Drumul până la Cârlibaba a fost unul plin de peisaje spectaculoase. Toamna își reintră încet încet în drepturile ei, doar culmile bogate în conifere părând să sfideze culorile toamnei. Prima oprire o facem în Gura Humorului pentru a alimenta foamea iar urmatoarea oprire în Câmpulung pentru rezerve de mâncare.
Și vrând, nevrând ajungem după-amiaza pe la 17.00 în Cârlibaba. Ne-am sfădit noi și am ajuns la concluzia în unanimitate căci cea mai înțeleaptă soluție ar fi să lăsăm mașina în Cârlibaba iar noi să urcăm în creastă dinspre Borșa. Planul suna foarte simplu-toata creasta (50 + km) într-o zi iar punctul de sosire să coincidă cu mașina pentru a evita autostopul noaptea pe un drum puțin circulat. E duminică după-amiază iar vremea e așa cum nu am avut ocazia să o văd vreodată în zonă, cer senin și prea cald pentru sfârșit de septembrie. Și totuși stăm de aproape 3 ore la autostop. Ciudat, timpul trece foarte ușor, mai ales animați fiind de bătăile cu conuri de brazi între noi sau bătăile în toată regula între cetățeni turmentați din sat. Până la urmă, un camionagist ne saltă cu direcția Borșa.

În așteptarea mașinii norocoase

Frații Diac
Ajungem pe întuneric, dar mânați de dorința de a ajunge cât mai repede cât mai sus, pornim într-un ritm alert spre ultimele fânare de pe traseu.Facem cumva că pierdem traseul și ajungem mai sus de ultimele construcții din Borșa, dar cu ajutorul GPS-ului revenim la potecă. După doar 1 h de mers suntem deja în pădure și tragem pe dreapta într-o poieniță superbă. Fără cort, întindem izoprenele, înfulecăm ceva iar apoi preț de minute bune ne holbăm la cerul plin de stele, iar din când în când câte o stea căzătoare.

Sub cerul liber
Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de confortul sacilor de dormit căci ne trezim la 4 dimineața cu gânduri mari. Strângem repede, ne echipăm și plecăm cu direcția Stația Meteo iar apoi sus în creastă. După fix o oră ajungem la Stația meteo, alimentăm apă din pârâul ce se scurge din lacul Iezer. În continuare noapte, iar departe se văd luminițile orașului Borșa. Până în creastă mai facem doar o oră , dar într-un ritm destul de tare, iar panta devenea din ce în ce mai abruptă. Odată ce suntem sus în creastă începe și spectacolul oferit de răsărit. Niste culori calde, sângerii se ivesc încet încet din est. Tot abruptul ce l-am urcat începe să se coloreze și să capete culoarea roșiatică. Spectacolul continuă iar noi încercăm să prindem cadrul cu ajutorul aparatelor foto. Dar nu e timp de stat, așa că pornim spre Soare (est).

Lumina dimineții văzută din creasta Rodnei

Vedere spre Nord

Umbre

Vedere asupra văii glaciare Iezer
Surprinzător, traseul de vară diferă de ce am făcut iarna trecută împreună cu Paul și se încăpătânează să ocolească majoritatea vârfurilor pe care le-am urcat pe timp de iarnă. Și uite așa, pe nesimțite trec orele, iar noi trecem pe sub vârfurile Rebra, Buhăescu, Tarnița la Cruce, Puzdrele. E deja 12 la amiază, un soare puternic și un cer senin ne fac să ne simțim epuizați. Se merge în tricou și pantaloni scurți de la 8 dimineața, iar vederea înspre orice direcție e fantastică. Putem observa toți Carpații (Apuseni, Meridionali, Orientali). Dar nu e timp nici să ne bucurăm de afinele de pe creastă. Mihai deja are un avans de 15 minute în fața noastră și doar pauza de masă ne reunește.  Prima jumătate a traseului ca și distanță  (Șaua Galanțului) o realizăm în 8 ore de mers întins, estimând căci vom ajunge în jurul orei 10 la șoseaua din pasul Rotunda.

Peisaj tomnatic in Rodnei

Mult a fost, puțin mai este
A doua jumătate, deși vizibil mai obosiți pare mult mai plată, trebuind să urcăm doar vârful Gârgălău, Omu și Ineu. Deși mergem  de mai bine de 10 ore plăcerea de a ne năpusti cu privirea asupra peisajului rămâne nestingherită. Toate căldările, văile și lacurile glaciare se văd perfect, luminate de un soare cald de septembrie. Creasta pare pustie, dar mare e surpriza când întâlnim o turmă de mioare sus pe creastă iar după vf. Omu un grup de unguri.

Paul în primplan

Lucian

Mihai

În oglindă
Ajungem mult mai devreme sub vf. Ineu (17.00), după o urcare obositoare. În șaua dintre Ineu și Ineuț luăm ultima masă și ne bucurăm pentru ultima oara în această ieșire de peisajul extraordinar al munților Rodnei. Urmăm bulina roșie spre lacul Lala iar de acolo belea. Marcajul arată alt traseu față de ce știam. Teoretic este o potecă ce se strecoară printre jnepeni și te duce la forestierul cu direcția Pasul Rotunda. Practic, după câteva minute de căutat cărarea printre jnepeni, frații Diac decid să urce pe culmea din drepta, ce presupune un urcuș abrupt iar eu continui cu perseverență lupta cu jnepenii în căutarea potecii. Eu găsesc poteca ce mă plimbă printre câmpuri întregi de jnepeni iar băieții se luptă cu înălțimile.

Vedere de sub vf. Ineu

Lacul Lala

În luptă cu jnepenii
După aproape o oră ne reîntâlnim pe forestier. De aici, un drum lung, plictisitor și dureros  până în pasul Rotunda. E deja noapte (21.00) când ajungem în Pasul Rotunda iar de aici până la mașină ar mai fi vreo 15 km pe drum. Avem mare noroc căci un pădurar ne saltă și ne duce până la unitatea militară și ne scoate la drumul mare. Prima mașină care trece pe aici oprește la semnele noastre și îl ia doar pe Mihai până în Cârlibaba. Planul suna cam așa, Mihai merge în Cârlibaba, ia mașina, se întoarce și ne ia și pe noi. Cum necum Mihai nu apare, noi nu avem semnal la telefon și începem să presupunem diverse (nu e mașina, are pană, nu pornește motorul, mănâncă Mihai :P). Până la urmă părintele Bisericii Catolice din Cârlibaba cu Mihai pe scaunul din dreapta ne saltă și ne duce înspre mașină. Bateria de la mașină s-a descărcat, au încercat să o conecteze la o altă mașină dar nimic.
Rămânem peste noapte la parohia Bisericii Catolice din Cârlibaba, așteptând un mecanic a doua zi dimineață. Suntem primiți cu mare căldură de părintele Grigore, dar nu rezistăm mult discuțiilor și mergem să dormim. Dimineața ne trezim cu un peisaj incredibil din veranda casei parohiale. Imediat se rezolvă și problema bateriei iar apoi plecăm binedispuși spre Iași, fericiți căci am revenit pentru a 6-a oara în Rodnei, iar de această dată ne-a ieșit planul de acum 3 ani, creasta Rodnei într-o zi.

Parohia din Cârlibaba
Traseul realizat de noi doar pe data de 27, cu o lungime de 48.5 km, in comparatie cu cel din iarna.


si traseul de vara, separat, din pacate sectionat in 2 parti: urcarea pana in creasta, si restul.

marți, 3 noiembrie 2009

A venit iarna!

La o saptamana dupa culorile Toamnei, am revenit pe muntele ce atata lume il indrageste. De data asta cu 55 de oameni, scopul fiind acela de a-l curata de "copacii uscati". Dar dupa o saptamana, Ceahlaul era altfel! Nins, rece, alb,invalurit de ceata ca un mosneag trecut prin viata! Cabana Dochia ne-a fost gazda iar sfetnic domnul Parvulescu! Am strans gunoaie, le-am sortat, le-am adunat si le-am coborat dar....Ceahlaul tot alb a ramas!







 

 
 Povestea Ceahlaului!

Muntele Ceahlau s-a facut din porunca imparateasca, data de imparatul Traian, pentru a apara aceste locuri de navalitorii  ce veneau dinspre rasarit. Fiecare din robii daci capturati in urma victoriei asupra lui Decebal trebuia sa aduca o piatra la temelia acestuia.Multi dintre acestia au murit de epuizare in urma eforturilor, dar au reusit sa duca la buna indeplinire porunca primita. In varful muntelui a fost asezata o toaca spre a vesti locuitorilor din vale apropierea dusmanilor. Atunci cand soldatul desemnat sa bata toaca a murit strapuns de o sageata, navalirea dusmanilor a fost de nestavilit.

marți, 27 octombrie 2009

Culorile toamnei

Intr-o sambata seara, dam cateva telefoane...ne-am rezolvat! 2 zile, un rucsac, un cort si-un sac de dormit, o masina si 4 prieteni, un munte si putina toamna sunt ingredientele perfecte pentruun sfarsit de week-end.
Plecam duminica dimineata din Iasi pe versuri de muzica folk...si dupa cateva nabadai ajungem la Cabana Izvorul Muntelui. Ne echipam si calare pe Lutul Rosu (3h30 pana la cabana Dochia pe punct albastru) navalim in padurea viu colorata de toamna.

Urcam cu spor, fara prea multe pauze, dar intre timp apucam sa "impuscam" cu aparatele foto toata cromatica din padure!

Trecem de marea de nori, ajungem deasupra ei iar in scurt timp vedem cabana Dochia. Intre timp, ajungem la Piatra cu apa (1400 m -care nu mai are apa).Piatra cu Apă reprezintă şi un punct de belvedere important. De la înălţimea ei se vede întreaga panorama a abruptului estic cu Piatra Lată din Ghedeon, Poliţa cu Crini, Ocolaşul Mic şi Detunata, despre care legenda spune că s-a născut din detunătura unui trăsnet care s-a năpustit asupra peretelui de stîncă din care s-a desprins ca o uriaşă aşchie ce se înaltă spre cer. Pe linia orizontului se înşiruie, de la nord la sud, Panaghia, Toaca, cabana Dochia, străjuită de vîrful Lespezi la nord şi Bîtca Ghedeonului la sud, iar, în continuare., Ocolaşul Mare. Spre est se întinde Lacul Izvorul Muntelui ce ne oferă o privelişte deosebit de pitorească.




 Ne oprim la Cabana Dochia, fiind atrasi de sunetul chitarii ce se aude. Pauza de masa, reprize de ras imbibate cu cele de somn, atingerea calda a soarelui de octombrie ne fac sa uitam ca timpul trece!

  Repede punem corturile in camping, ca sa ajungem pe Toaca (1904...al doilea ca inaltime din Ceahlau dupa Ocolasu Mare 1907m), sa vedem si un pic de apus.
 
Cu mic cu mare, cu chiu cu vai, ne pornim intr-acolo si uite asa suntem sus, cu soarele de-un deget! Stam putin pe varf, intunericul isi face simtita prezenta!
 Si in gand incep sa fredonez......
N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
e de-ajuns o mana de prieteni in asfintit
n-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
e de-ajuns un cantec de-ajuns si putin infinit


 
 

 Seara ne retragem spre corturi, unde o punem de-o masa calda, ne incalzim cu supe instant si ceaiuri, cartofi copti si ne racorim cu niste bere, iar ca totul sa mearga struna, isi au locul si cantecele binecunoscute de noi!
Noaptea se scurge fara prea mari incidente, iar a doua zi dimineata sarim din corturi pentru a vedea marea alpina...si inca ce mare!!


  
Strangem incetisor corturile, facem rucsacii si pitic pitic ne indreptam spre Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor (cruce albastra 2-3 ore coboratul). Trecem pe langa Claia lui Miron (un tanc ascutit asemenea unui stog urias), Turnul lui Budu,  ajungem in Poiana Maicilor iar de acolo, intr-un hop ajungem inapoi la locul de plecare, primiti cu multa dragoste de catelul de la Parcul National Ceahlau!



Timpul ne permite, si aruncam si un ochi de pe hidrocentrala de la Bicaz, sa mai privim odata toamna si ale ei tablouri!


Plecam impacati cu promisiunea de a revedea Ceahlaul cat de curand!!