luni, 9 ianuarie 2012

Remember Crai

Am mai fost în Piatra Craiului de atâtea ori, atât iarna cât și vara. Iar cum era ziua 2 de Crăciun mi-am dorit mult să îmi fac un cadou . Și vorbisem cu băieții de la sala de cățărat (Sorin, Andrei, Alin) pe ultima 100 de metri astfel încât planul de plecare era asigurat. Ultima oară când am fost iarna în Piatra Craiului a fost împreuna cu Mihai Diac, o tura de anduranță și tehnică ce mi-a plăcut enorm de mult.
După atâta timp petrecut în urgia orașului, îmi doream cu disperare câteva zile petrecute pe munte, departe de mișcările browniene ale urbanului.
Am plecat târziu din Iași, preferând ca fiecare dintre noi să petrecem cu familia a doua zi de Crăciun. La fel de târziu am și ajuns la Cabana Gura Râului în Zărnești, pe o vreme încețoșată, orele trecute de 21.00. Zăpadă era din belșug, ceea ce prevestea o tură frumoasă.

Am decis ca prima  noapte să înnoptăm la cabana Curmătura, iar după 2h de la Fântâna lui Botorog ajungem la celebra Curmătura. Înșfăcăm repede un ceai și mâncare tradițională din rucsac ca apoi să ne înfundăm într-un somn profund până dimineața.

Ne așteaptă o zi plină, planul fiind să urcăm pe la Turnuri să mergem spre Ascuțit iar de acolo până la vf. La OM și refugiul din Șaua Grind. Așa că suntem treziți dis de dimineață de un grup de "colindători" beți din Zărnești care au petrecut toată noaptea. Servim un ceai cald, pregătim rucsacii, ne luăm la revedere de la cabanier și ne îndreptăm spre înălțimile Craiului. Plecăm pe o ceață cruntă, iar din Șaua Crăpăturii, de unde altădată admiram depresiunea Brașovului, acum nu vedem nici la 5 m in față.

Dupa 20 de minute de depășit vegetație moartă și admirat brazi falnici ajungem la primul pas important , escaladarea către Creasta Nordică.

Un prag stâncos, niște jgheaburi și cîteva șufe care să ne ajute și mult de urcat cu ajutorul prizelor excelente, iar după 2 ore de la plecare ajungem la vf. Turnuri.


Ajungem deasupra plafonului de nori, de unde ne bucurăm de o priveliște superbă și un cer limpede. Nu mă mai satur de făcut fotografii, priveliștea este lacrimă iar in depărtare se pot vedea Bucegii și Făgărașii.







Plecăm spre Șaua Padinei închise, iar după o oră de înnotat prin zăpadă și mers prin păduri ori pe creastă ajungem în Padina Închisă. Speram să ajungem mai repede la vf. Ascuțit și refugiul cu același nume dar ajungem abia la 13.00. Aici luăm un prânz binemeritat, fierbem un ceai și ne reumplem de energie pentru cealaltă bucată de creastă nordică.


Trecem de vf. Timbalul mare (2177 m) de unde admir padina lui Călineț, stratele redresate pe verticală dar și țancurile și multele vîrfuri ce le am avem de depășit. Vremea este în continuare superbă, deși e frig și începe să bată vântul. Toate prizele sunt acoperite de zăpadă dar traseul de creastă este foarte vizibil. Sunt porțiuni unde cam dârdâie fundul , zone expuse, zone unde o priza greșită înseamnă moarte, dar acolo avem cea mai mare grijă și trecem cu toții de pasajele mai grele. Trecem și de vf. Zbirii, vf. Claia Căldării Ocolite și ajungem pe înserate la vf. La Om 2237 m. Plafonul de nori este în continuare la 1000 m iar luminile satelor și orașelor se oglindesc superb în pătura de nori, realizând o coloristică superbă.


Însă este prea frig iar noi suntem destul de epuizați și după o masă copioasă și o porție sănătoasă de râs ne înghesuim în sacii de dormit. Noaptea se aude un vâjâit puternic afară, semn că vântul e foarte puternic.
Ne-am fi trezit mai dimineață, însă abia primele raze de soare ne fac să ieșim din călduroșii saci de dormit. Încercăm să ne grăcim căci avem un microbuz de prins la 15.00 cu direcția Iași. Coborâm repede și frumos spre refugiul Grind, însoțiți de siluetele Bucegilor și ale caprelor negre.




 
De acolo, despărțim drumurile, eu și Alin fugind înainte iar Sorin și Andrei (ce aveau mașina la dispoziție) venind agale spre mașină. Am fi vrut normal să luăm traseul spre Table (dungă roșie)  iar de acolo spre Prăpăstiile Zărneștilor  dar, datorită defrișărilor masive s-au pierdut marcajele și noi cu ele. Iar în loc să ne trezim în Prăpăstii ajungem în satul Peștera iar de acolo în Măgura și spre Gura Râului. Dar trebuia să prindem o ocazie rapidă până în gara din Brașov și nimeni nu ne-a luat. Așa că cea mai înțeleaptă decizie a fost să stăm la o cana de ceai la cabana Gura Râului în așteptarea lui Sorin și Andrei.


Până la urmă am ajuns toți 4 în Brașov, iar de acolo eu am plecat în grabă spre Chișinău via Iași iar băieții au mai petrecut o zi în Brașov.

vineri, 30 septembrie 2011

Rodnei în ținută de toamnă (a VI-a ediție)

Să organizezi o ieșire pe munte impreună cu frații Diac ține foarte mult de hazard. Oricum s-ar planifica cu siguranță rezultatul ar fi fost altfel. Așa s-a întâmplat de fiecare data, și nici de această dată băieții nu se dezmit. Așa că, după ce Paul mă anunță că Mihai nu mai poate veni în week-end, încerc să forțez pentru a merge doar noi 2. Planul se potrivea de minune, tocmai ce am terminat admiterea la școala doctorală (sâmbătă), urmând ca duminică dimineața să plecăm cu primul tren spre Iacobeni iar de acolo cu doamne-ajută până în Cârlibaba. Deloc surprinzător, la 5 dimineața aflăm căci Mihai va merge cu noi. Urma să plecăm la 10 cu mașina lui Mihai cu direcția binecunoscută (RODNEI). Am plecat la 11.30.
Drumul până la Cârlibaba a fost unul plin de peisaje spectaculoase. Toamna își reintră încet încet în drepturile ei, doar culmile bogate în conifere părând să sfideze culorile toamnei. Prima oprire o facem în Gura Humorului pentru a alimenta foamea iar urmatoarea oprire în Câmpulung pentru rezerve de mâncare.
Și vrând, nevrând ajungem după-amiaza pe la 17.00 în Cârlibaba. Ne-am sfădit noi și am ajuns la concluzia în unanimitate căci cea mai înțeleaptă soluție ar fi să lăsăm mașina în Cârlibaba iar noi să urcăm în creastă dinspre Borșa. Planul suna foarte simplu-toata creasta (50 + km) într-o zi iar punctul de sosire să coincidă cu mașina pentru a evita autostopul noaptea pe un drum puțin circulat. E duminică după-amiază iar vremea e așa cum nu am avut ocazia să o văd vreodată în zonă, cer senin și prea cald pentru sfârșit de septembrie. Și totuși stăm de aproape 3 ore la autostop. Ciudat, timpul trece foarte ușor, mai ales animați fiind de bătăile cu conuri de brazi între noi sau bătăile în toată regula între cetățeni turmentați din sat. Până la urmă, un camionagist ne saltă cu direcția Borșa.

În așteptarea mașinii norocoase

Frații Diac
Ajungem pe întuneric, dar mânați de dorința de a ajunge cât mai repede cât mai sus, pornim într-un ritm alert spre ultimele fânare de pe traseu.Facem cumva că pierdem traseul și ajungem mai sus de ultimele construcții din Borșa, dar cu ajutorul GPS-ului revenim la potecă. După doar 1 h de mers suntem deja în pădure și tragem pe dreapta într-o poieniță superbă. Fără cort, întindem izoprenele, înfulecăm ceva iar apoi preț de minute bune ne holbăm la cerul plin de stele, iar din când în când câte o stea căzătoare.

Sub cerul liber
Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de confortul sacilor de dormit căci ne trezim la 4 dimineața cu gânduri mari. Strângem repede, ne echipăm și plecăm cu direcția Stația Meteo iar apoi sus în creastă. După fix o oră ajungem la Stația meteo, alimentăm apă din pârâul ce se scurge din lacul Iezer. În continuare noapte, iar departe se văd luminițile orașului Borșa. Până în creastă mai facem doar o oră , dar într-un ritm destul de tare, iar panta devenea din ce în ce mai abruptă. Odată ce suntem sus în creastă începe și spectacolul oferit de răsărit. Niste culori calde, sângerii se ivesc încet încet din est. Tot abruptul ce l-am urcat începe să se coloreze și să capete culoarea roșiatică. Spectacolul continuă iar noi încercăm să prindem cadrul cu ajutorul aparatelor foto. Dar nu e timp de stat, așa că pornim spre Soare (est).

Lumina dimineții văzută din creasta Rodnei

Vedere spre Nord

Umbre

Vedere asupra văii glaciare Iezer
Surprinzător, traseul de vară diferă de ce am făcut iarna trecută împreună cu Paul și se încăpătânează să ocolească majoritatea vârfurilor pe care le-am urcat pe timp de iarnă. Și uite așa, pe nesimțite trec orele, iar noi trecem pe sub vârfurile Rebra, Buhăescu, Tarnița la Cruce, Puzdrele. E deja 12 la amiază, un soare puternic și un cer senin ne fac să ne simțim epuizați. Se merge în tricou și pantaloni scurți de la 8 dimineața, iar vederea înspre orice direcție e fantastică. Putem observa toți Carpații (Apuseni, Meridionali, Orientali). Dar nu e timp nici să ne bucurăm de afinele de pe creastă. Mihai deja are un avans de 15 minute în fața noastră și doar pauza de masă ne reunește.  Prima jumătate a traseului ca și distanță  (Șaua Galanțului) o realizăm în 8 ore de mers întins, estimând căci vom ajunge în jurul orei 10 la șoseaua din pasul Rotunda.

Peisaj tomnatic in Rodnei

Mult a fost, puțin mai este
A doua jumătate, deși vizibil mai obosiți pare mult mai plată, trebuind să urcăm doar vârful Gârgălău, Omu și Ineu. Deși mergem  de mai bine de 10 ore plăcerea de a ne năpusti cu privirea asupra peisajului rămâne nestingherită. Toate căldările, văile și lacurile glaciare se văd perfect, luminate de un soare cald de septembrie. Creasta pare pustie, dar mare e surpriza când întâlnim o turmă de mioare sus pe creastă iar după vf. Omu un grup de unguri.

Paul în primplan

Lucian

Mihai

În oglindă
Ajungem mult mai devreme sub vf. Ineu (17.00), după o urcare obositoare. În șaua dintre Ineu și Ineuț luăm ultima masă și ne bucurăm pentru ultima oara în această ieșire de peisajul extraordinar al munților Rodnei. Urmăm bulina roșie spre lacul Lala iar de acolo belea. Marcajul arată alt traseu față de ce știam. Teoretic este o potecă ce se strecoară printre jnepeni și te duce la forestierul cu direcția Pasul Rotunda. Practic, după câteva minute de căutat cărarea printre jnepeni, frații Diac decid să urce pe culmea din drepta, ce presupune un urcuș abrupt iar eu continui cu perseverență lupta cu jnepenii în căutarea potecii. Eu găsesc poteca ce mă plimbă printre câmpuri întregi de jnepeni iar băieții se luptă cu înălțimile.

Vedere de sub vf. Ineu

Lacul Lala

În luptă cu jnepenii
După aproape o oră ne reîntâlnim pe forestier. De aici, un drum lung, plictisitor și dureros  până în pasul Rotunda. E deja noapte (21.00) când ajungem în Pasul Rotunda iar de aici până la mașină ar mai fi vreo 15 km pe drum. Avem mare noroc căci un pădurar ne saltă și ne duce până la unitatea militară și ne scoate la drumul mare. Prima mașină care trece pe aici oprește la semnele noastre și îl ia doar pe Mihai până în Cârlibaba. Planul suna cam așa, Mihai merge în Cârlibaba, ia mașina, se întoarce și ne ia și pe noi. Cum necum Mihai nu apare, noi nu avem semnal la telefon și începem să presupunem diverse (nu e mașina, are pană, nu pornește motorul, mănâncă Mihai :P). Până la urmă părintele Bisericii Catolice din Cârlibaba cu Mihai pe scaunul din dreapta ne saltă și ne duce înspre mașină. Bateria de la mașină s-a descărcat, au încercat să o conecteze la o altă mașină dar nimic.
Rămânem peste noapte la parohia Bisericii Catolice din Cârlibaba, așteptând un mecanic a doua zi dimineață. Suntem primiți cu mare căldură de părintele Grigore, dar nu rezistăm mult discuțiilor și mergem să dormim. Dimineața ne trezim cu un peisaj incredibil din veranda casei parohiale. Imediat se rezolvă și problema bateriei iar apoi plecăm binedispuși spre Iași, fericiți căci am revenit pentru a 6-a oara în Rodnei, iar de această dată ne-a ieșit planul de acum 3 ani, creasta Rodnei într-o zi.

Parohia din Cârlibaba
Traseul realizat de noi doar pe data de 27, cu o lungime de 48.5 km, in comparatie cu cel din iarna.


si traseul de vara, separat, din pacate sectionat in 2 parti: urcarea pana in creasta, si restul.

miercuri, 13 iulie 2011

Expoziție de fotografie PAMIR-Români pe acoperișul lumii

     Acum aproape un an am avut ocazia să particip la o expediție în Pamir, împreună cu 3 prieteni extraordinari (Adrian, Tibi, Radu). Rezultatele au fost pe măsura pregătirii expediției, reușind să ajungem pe vârful Korzhenevskaya 7105 m.
Rezultatele expeditiei le puteti gasi pe website-ul realizat special pentru acest proiectv www.pamir2010.com
   Astăzi, după aproape un an, printr-o colaborare cu cei de la TVR Iași, vă invităm să luați parte la deschiderea expoziției de fotografie Pamir-Români pe acoperișul lumii, ce va avea loc în data de 14 iulie 2011, orele 18.30, la Galeria “Ștefan Dimitrescu” Studioul Tvr Iași, str. Lascăr Catargi nr. 33.
   Prin această expoziție, aducem la Iași decorul spectaculos al lanțului muntos Pamir, supranumiți și “acoperișul lumii”. Prin fotografiile realizate, vă invităm să luați parte la o călătorie la altitudine, alături de ghețari, crevase, furtuni de zăpadă, vârfuri de peste 7000 m și un decor alpin impresionant.

miercuri, 9 martie 2011

Rodnei de vis



Powered by Paul Diac
 
Ziua 0

Oricum sa planific plecarea in Rodnei in ultimele doua ierni a devenit o actiune de fundal, fiind oricand pregatit daca se potrivesc cateva zile ca prognoza meteo si program liber, pentru mine si macar inca un coechipier. Scopul e totdeauna aceelasi, creasta Rodnei completa, sau cel putin pana la Varful Pietrosu, plecand preferabil din pasul Rotunda. Avem deja trei incercari anul trecut si una anul acesta, toate esuate. Vorbeam de vineri cu Lucian si diferite treburi prin oras ne-au tinut pana sambata la pranz acasa. Toate au fost impotriva, bagajul facut in viteza si GPS-ul nu functiona in ultimele momente, fugind dupa tren imi aminteste Lucian de izoprenul meu uitat acasa, fuga inapoi acasa si iar la tren, prins aproape din mers, si fara bilet. Cazarea in Carlibaba nu a fost disponibila acum, iar din Iacobeni am gasit cu greu o ocazie pana in Botos, un sat in directia Carlibaba dar nu prea departe. Acolo un loc mai izolat dar langa sosea face cunostinta cu cortul nostru.

initial ne ingrijora cel mai mult durerea pe care o simtea Lucian la unul din genunchi, problema cu care se mai intalnise 
Ziua 1

Ne trezim cam tarziu dimineata, somnorosi. Desfacem rapid cortul si fara sa mancam mergem langa sosea, pentru a incepe autostopul rapid, sperand sa prindem ceva poate chiar pana in pas sus. Am avut noroc sa nu asteptam mult, insa pana in pas a trebuit sa urcam singuri, lucru care ne-a luat cam o ora. Singuri, adica pe picioarele noastre, pentru ca in compania noastra se alatura de la unitatea militara doi caini mari si frumosi. Pasul e pustiu, doar sus la cabana sunt oameni. Vremea e perfecta.
Dupa ce ne punem parazapezi intram in padure, unde pentru o scurta portiune avem si oarecare urme. Zona e deja foarte bine cunoscuta, iar zapada mare imediat la iesirea din padure ne incetineste mult. Asa multa n-am mai vazut niciodata. Ne incalzim, si mergem mult timp la tricou.


Prima panta mai abrupta imi da mie deja emotii de avalansa si ocolim pe langa padure, unde zapada e insa tot foarte mare. Uneori cand o calcam se aude cum se rupe pe o zona de mai multi metri imprejur.. Pana sa revenim la drum si traseu, unde era mai putina si stabila, ne hotaram sa alungam cainii, mai tarziu ar fi fost prea greu cu ei. Imediat dupa apus, punem cortul chiar in mijlocul drumului, de capatul caruia nu reusim sa trecem, si suntem dezamagiti de ce putin am mers in prima zi. Urcarea pe varful Ineut era in fata noastra.


Ziua 2

Ca in orice dimineata de acum inainte, ne trezim la rasarit nerabdatori sa vedem cum e vremea afara. Acum e senin, dar doar deasupra noastra. O mare alpina perfecta este imediat sub, asa ca iesim amandoi cu aparatele. 

Dupa ce mancam rapid, innotam putin in zapada si incepem urcarea pe Ineut, folosind prima data coltarii. Norii incearca sa ne ajunga din urma, dar ii depasim.





De pe Ineu vedem mare parte din creasta care urmeaza, pana pe Varful Omu avem insa o zona mare, care urmeaza a ne lua toata ziua, de mers prin nori. Cunoasem bine traseul insa de tura trecuta, si trecem cu bine si de zonele mai tehnice.


Pe Varful Omu prindem la fix apusul, inca prin nori. Imediat dupa putina coborare si dupa ce schimbam directia, dupa cum mege si creasta, gasim o groapa numai buna de pus cortul.
Ziua 3

Dimineata ne trezim in ceata, nu stim daca e doar in groapa noastra sau si mai sus, asa ca ne grabim sa vedem cum e mai sus. Plecam dupa ce mancam si strangem cortul, cu oarecare emotii. Acestea dispar insa imediat cand depasim norii, insa incepe sa bata vantul puternic.


spre varful Gargalau
 Hotaram sa taiem numai putin varful, si sa o luam pe panta direct stanga. Imi pare culoar de avalansa la un moment dat, asa ca astept ca sa nu intram de-odata amandoi. Dupa ce avanseaza Lucian vreo 20 metri in fata mea, de pe versantul de dupa noi se rupe o placa destul de mare, de cativa zeci de metri, si incepe sa cada la vale, probabil provocata de vant. Ma sperii, mai ales cand vad ca si mult mai aproape, in culoar, se crapa, dar nu aluneca inca la vale. Crapatura asta era la cativa metri dupa Lucian la care strig (desi parca nu-mi vine sa strig). Se intoarce rapid inapoi si asteptam o perioada si caderea celei de-a doua placi, dar asta nu vrea sa cada. Ne intorarcem si ocolim pe varf, creasta, asa cum ar fi fost normal. Placa cazuta nu era de dimensiuni prea mari, insa imi da senzatia evidenta ca trebuie sa fim mult mai atenti. Incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca unul din noi s-ar fi prins in ea, cat de grav ar fi putut deveni la dimensiunile ei. Mai in vale toata zapada ce cadea am vazut-o cum se aduna spre un singur culoar, dupa care nu se mai vedea din cauza pantei. Trebuie sa ne fie invatatura de minte..

in poza asta zapada era inca in cadere

ocolim pe sus..

Dupa patatina cu avalansa si varful Gargalau, intram in seaua Gargalau, destul de mare, de unde se vad cateva stani si cladiri in partea dreapta, chiar si drumul care vine din pasul Prislop. Pentru prima si ultima oara pana la final gasim urme de civilizatie, mai exact cateva de schi si snowmobil.. mergem pe ele. E amiaza si e iar foarte cald, cat timp nu stai in loc.
Urmeaza dupa cum stiam Varful Galatului si rapid si urcarea spre zona varfului Puzdrele, care e in dreapta crestei putin. Imi amintesc cu placere cum aici am dormit anul trecut o noapte fara cort, in zapada. Urcam iar cu coltarii, e destul de abrupt, una din cele mai abrupte urcari.

loc ferit la 2100 unde am dormit anul trecut

 Urmeaza o zona mare de sea, si soarele ne paraseste putin pentru a doua oara. Mergem bine si depasim zona in care credeam ca va trebui sa punem cortul, vazuta de pe un varf dinainte. Mai facem aproape doua varfuri, si ramanem aproape de varful Negoiasa Mare, unde gasim un loc bun. Construim si un zid, zapada cu crusta din zona ne ajuta sa decupam blocuri perfecte.

ne obisnuim deja cu treburile gospodaresti, in fiecare seara fiecare are rolul lui si treaba merge bine
Ziua 4

Ies devreme din cort, fara sa mananc, pentru a surprinde rasaritul. E foarte frumos, soarele apare din nori, si se vede toata creasta pentru prima data pana la Varful Pietrosu, destinatia finala. E momentul decisiv in care incep sa am cu adevarat incredere ca tura asta vom termina creasta. Lucian imi pregateste mancarea in cort, eu o mananc afara.
Pana pe varf ajungem rapid, si incepem sa coboram tot bine pana cand muchia se ingusteaza suspect de mult. Trecem si de asta, apoi urmeaza un bolovan mare pe care trebuie sa-l ocolim prin partea stanga. Sub noi, sute de metri de culoar ingust de avalansa, insa este zapada multa aici sus imediat dupa stanca, si singura problema ar fi o cadere de cativa metri. Dar nu se intampla, ne agatam de buruieni, folosim pioletul si ce mai gasim la indemana. Muchia in continuare se ingusteaza si mai rau, devine tot mai abrupta. Ne intoarcem, incercam sa coboram mult in stanga unde e abrut si multa zapada, dar multi puieti de brad. Si aici devine prea abrut sau prea gol. Ne intoarcem inapoi sus si urcam putin, unde gasim pana la urma prin partea dreapta posibilitate de a trece, taiem insa zone abrupte cu zapada multa, insa mult mai mici. Asta a fost cea mai lunga abatere, care ne-a luat aproximativ doua ore ca timp dar si multa energie.

pe unde am coborat in final, in partea dreapta


cum ar fi fost daca ramaneam pe creasta. nu pare accesibil, sau greu de ghicit venind de sus
Dupa urmeaza iarasi o sea, joasa, dupa care pana pe Pietrosu se vede ca nu vom mai fi asa jos. Vantul se inteteste pe varful Repede, si mai ales Buhaescu Mare. Imediat e varful Rebra, urcarea mea preferata. E ingusta, zapada e dura si din dreapta bate vantul foarte puternic. Merge insa fara coltari, bocancii intra bine in zapada. Ma opresc deseori pentru a ma odihni si ma asez in genunchi ca sa nu ma ia vantul. Versantul din dereapta e foarte abrupt, acolo sunt deja avalanse cazute iar vantul care bate din directia respectiva aduce continu zapada de acolo, precum tunurile de zapada de pe partie. Sus se mai linisteste si dupa o coborare ingusta dar lejera, ramane sa mai urcam un singur varf : Pietrosu.

urcarea pe Rebra

Jos in sea e cald si bine, si nici pana pe varf nu pare sa bata vantul ca pana acum, sau nu se vede zapada viscolita. Incepem ultima urcare, care este usoara, nici abrupta, nici prea lunga. Ma gandesc pe parcursul ei la toata experienta de pana acum. Pana pe varf ni se arata si caldarea cu lacul Iezer si cabana Meteo, si muchia Piatra alba ca posibilitate de intoarcere. Ajungem la 2303m, soarele e foarte aproape de apus.


Sus intram in cladirea mica ce a fost candva statie meteo. E zapada inauntru. Mai avem o ora si ceva de lumina, si cam trei posibilitati: sa ramanem aici, sa coboram pe Valea lui Dragos traseu necunoscut sau spre cabana meteo, pe traseul de iarna pe muchia Piatra Alba, pe care nu-l stim decat aproximativ. Alegem in final varianta din urma. O luam efectiv la fuga, sperand ca putem face coborarea inca pe lumina. Trecem muchia rapid, dar cand sa coboram e deja cam tarziu, si nu vedem bine cum ar trebui luat. Asa ca punem cortul aici sus, mai ales ca gasim un loc bun. E diferit de celelalte, desi bate vantul mai tare zapada e foarte dura si spatiul larg. Nu putem infinge betele in zapada asta, dar cuiele tin perfect. Ancoram bine si intram la somn. Inca o masa de seara excelenta, si o noapte buna de somn.
Ziua 5

Tot eu ies primul afara din cort, ca in fiecare zi. E frumos, nu e nici frig nici vant, si e vizibilitate buna, aproape senin. Vantul din timpul noptii a umplut insa cortul de zapada, anticamerele mai exact, si bocancii pana sus, dar se scutura usor si ramane uscat. Totul pare mult mai usor, si nu trece mult timp pana suntem gata. Apoi ghicim o posibila coborare, ne putem coltarii si incepem. Nu e prea greu. De jos de la cabana ne simte un caine care incepe sa latre. Cabanierul, primul om pe care il vad de 5 zile in afara de Lucian, ne primeste inauntru si ne serveste cu ceai, supa si chiar afinata. E un sentiment ciudat, sa intru acum intr-o cladire, intr-o bucatarie, etc. Stam destul de mult si iesim veseli pe un soare puternic. Coboram rapid, fara sa vrem pe varianta ce trece pe langa schit. Ajungem si in Borsa .. si se termina traseul nostru. 




primele case


pregatiri de primavara
Statisticile finale arata ca am strabatut 59 km in total, cu o o variatie destul de mica de la media de aproximativ 12 km pe zi. Nu mi se pare foarte mult, insa consider ca am mers bine, avand in vedere si zapada. In sfarsit pot completa track-ul cu cresta realizata complet. Sau cel putin pana la varful Pietrosu, de la care pana in pasul Setref ar mai fi fost de mers inca o zi.

track-ul complet, cu rosu sunt locurile unde am campat
Asa s-a terminat pentru prima data o tura de iarna in Rodnei care a completat planul initial, pentru care a fost insa nevoie de destul de multe zile, cum trebuia sa ne asteptam de fapt initial. Este tura care mi-a placut cel mai mult si de care sunt cel mai bucuros ca am reusit sa o duc la bun sfarsit, dupa patru incercari esuate.

PS: Și ceva panorame