Ca de fiecare dată ne-am făcut planuri măreţe, din Pasul Rotunda, măcar până pe Pietrosul Rodnei dacă nu, şi mai departe până în pasul Şetref. Planuri mari, vise mari şi ele. Ne-am pregătit temeinic pentru tura asta. Am scos de la naftalină echipamentul cel mai bun. Şi pentru mine şi pentru Paul urmau nişte premiere (pufoaică, plastici, colţari şi altele ce urmau să fie testate pentru prima oară).
Mai mult, pe GPS am avut trackuri şi puncte de pe întreg masivul.
Ca şi bonus, chiar înainte de plecare primesc un email foarte încurajator.
"Nu va fi nevoie de GPS, o sa aveti parte de o vreme in Rodnei de invidiat cu "mare alpina" si mult soare, dar si nori, cat sa faca fotografiile mai spectaculoase, de duminica 19 dec. pana pe vineri sau sambata 24-25 dec.
Temperaturi la 1500 care vor ajunge si la 5...6 grade cu plus, mai sus ceva mai rece dar nu foarte frig. Vor iesi niste fotografii de pus in rama. "
Mă motivează să îmi iau toată şandramaua de scule foto (respectiv aparatul foto şi cele 3 obiective).
În sfârşit, dumincă seara, la 17.30 alergăm puţin să prindem trenul, dar ne aşezăm liniştiţi în compartimentul nostru şi începem a povest. Urmează testatul colţarilor pe bocanci, inventarul echipamentului.
Iar imediat înainte de Paşcani, un apus de foc parcă prevesteşte tura. Admir cu ochi mari un cer aprins cum nu am mai văzut de mult.
Ziua de luni se anunţă perfectă, de vis.Un soare frumos, ceva grade sub zero şi multă zăpadă.
Ne luăm la revedere de la civilizaţie şi începem binecunoscutul traseu: din pasul Rotunda până-n Ineu cu trecere pe sub vf. Ineuţ. Dar cu cât înaintăm, zăpada e din ce în ce mai mare, chiar deseori trece de genunchi. Avem noroc că e afânată.În prima parte traseul nu pune probleme, căci urmăm drumul forestier ce duce până sub creastă. Soarele e sus pe cer, ceea ce ne bucură, dar mersul prin zăpadă multă nu ne ajută să mergem foarte repede.
Prima pauză o facem sub intrarea în creastă, la răspântia spre Vf. Ineuţ şi lacul Lala. Aici apar şi primele probleme de ordin tehnic. Imediat punem colţarii, şi începem a răzbate zăpada. O pantă de 45 de grade, multă zăpadă şi noi punem presiune pe ea.....suntem avertizaţi...pericole de avalanşe. Versantul pe care suntem se împarte în doua de ceea ce putea fi o avalanşă.
Urcăm imediat în creastă, alegem altă variantă, la fel de obositoare. Efectiv înnotăm în zăpadă , o bucăţică de traseu de 50 m ne stoarce de puteri. Înaintăm greu, dar mai rău, soarele încetu cu încetu dispare între nori, în schimb apare un vânt teribil, urâcios, ce bate din faţă. Mai mult, pierdem din vizibilitate, iar cu cât urcăm, ceaţa sau white-out uneori ne îngreunează misiunea.E deja târziu, aproape să se întunece iar noi suntem abia sub vârful Ineuţ. Ne minţim singuri că am mai putea merge noaptea până în Şaua Gărgălău. Ne dăm seama că e cam imposibil, şi repede căutăm o retragere într-una din văi, pe valea râului Cobăşel
După 10 minute găsim un loc numai bun de cort, săpăm puţin la el, montăm cortul şi începem procesul de gospodarire. Ciocolată caldă, o supică şi nişte spaghetti sunt un adevărat ospăţ după o primă zi grea. În cort, dar şi afară nu e extraordinar de frig, după cum arată termometrul lui Paul.Să fie vreo 4 grade înăuntru şi 4 cu minus afară. Măcar atât.
Înaintăm la fel de greu ca şi ieri, iar vântul e şi mai aspru. Acum suntem pe crestă, lăsăm în dreapta vf. Ineu şi ne îndreptăm cu pas de melc. Noroc de GPS, deşi nu avem track-ul, avem ceva puncte ce ne ajută să ne orientăm. Vremea e la fel de urâtă, vizibilitate 0, iar vântul urlă în urechile noastre. Abia ne putem ţine echilibrul. Estimez că are cam 60-70 km/h, dar împreună cu acele de gheată parcă formează un asalt împotriva noastră. Ne simţim copleşiţi de înaintat împotriva vântului. Chiar dacă nu ne dăm seama, lupta împotriva nămeţilor, dar mai ales a vântului ne seacă de energie. Ne dăm seama că nu avem cum să ajungem în Şaua Puzdrele, poate doar în Şaua Gârgălău. Traseul ne timp de iarnă, şi fără vizibilitate e dur, iar pe unele porţiuni e tehnic, căci nu urmăm traseul de vară, ci mergem numa pe creastă. E deja după-amiază iar noi abia ce trecem de vf. Omu (2134) şi mai sunt vreo 2 ore de mers până-n Gărgălău. Începem a căuta loc de cort, derit de vânt, mai întâi pe versantul stang, dar acolo parcă suflă mai cu putere şi nu ne lasă deloc să ne orientăm şi hotărâm a ne întoarce către ceva stânci unde sperăm să ne adăpostim de furia vântului. Mă simt epuizat, stors de puteri, dar în final găsim un loc de cort sub o stâncă. Săpăm vreo 30 de minute, ridicăm pereţi de zăpadă în speranţa că măcar noaptea vom scăpa de zgomotul asurzitor al vijeliei de afară.
Seara ne sfătuim bine, şi decidem, că dacă ziua următoare e senin şi frumos afară mergem pe creastă, dacă nu, tragem pe dreapta spre prima vale, pe valea râului Putreda. Seara ne refacem puterile cu o supă caldă şi un piure cu conservă de peşte plus predesert şi desert. :D
Dimineaţa suntem treziţi de urletele vântului ce izbea necontenit cortul.Decidem rapid să coborâm. Până pe valea râului tot am coborât ba în stilul fundeni ba înnotând. Pentru prima oara în 3 zile avem parte de linişte, vântul nu mai bate şi chiar ne bucurăm de aspectul asta. Ne întâlnim cu ceva urme de urşi şi mergem pe un drum forestier de-a lungul Bistriţei Aurii până la întâlnirea cu şoseaua principală. De acolo un camionagiu simpatic ne duce în Cârlibaba, din Cârlibaba prindem repede un microbuz până în Iacobeni şi o oră mai târziu suntem în trenul spre Iaşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu