duminică, 3 ianuarie 2010

Piatra Craiului iarna - un vis (ne)implinit

De cand imi doream sa merg iarna in Piatra Craiului. Cel mai frumos dintre toti muntii Romaniei, cel mai greu, cel mai spectaculos. Prima oara fusi in Crai la 17 ani...ce vremuri,... in adidasi din talcioc...cu haine de fas, cu rucsac cu cadru, sac de dormit cat china de mare, kilograme intregi de paste, borcane de zacusca, conserve sa fie. Prima noapte dormita la Curmatura, aceeasi caini dragalasi, aceeasi oameni de treaba...de fiecare data cand am trecut pe acolo.
De atunci am revenit aproape in fiecare an in Crai, in fiecare vara, am urcat pe toate traseele si marcate si nemarcate. Dar niciodata iarna...si cat mi-am dorit...sa vad muntele alb, nins, cum numai in povesti auzisem....tot timpul am ratat ocazia!
Anii au trecut si totusi am continuat sa visez !
Toate bune si frumoase, inainte de Craciun se anunta vremea perfecta, viscol, ger, ninsoare in toata tara....elementele perfecte pentru o tura grea...dificila.
Primul telefon dat.....Mihai raspunde mai mult decat entuziasmat. A doua zi dimineata la 5 suntem deja in trenul groazei. Frig, intarziere cu orele, schimbat de legaturi prin gari ale carui nume le auzi numai la stirile de la ora 5. In final suntem in gara in Brasov, mult indragita gara, cu o mana pe portofel cu cealalta la nas! Din fericire rezolvam repede treburile si imediat suntem in trenul spre Zarnesti! Mai povestim una alta, radem de vortecsi si ne aducem aminte de clipele petrecute in taberele studentesti!
Ne dam jos din tren, in graba arunc un salut Andreei si lui Catalin si pornim in pas grabit spre cabana Gura Raului. Aici servim un ceai cald si cateva vorbe cu prieteni din Bucuresti. Si cum nu stam locului, o pornim grabiti spre Curmatura. Trecem repede de Fantana lui Botorog, iesim din padure si suntem ajunsi la consacrata cabana, unde ne aducem aminte de primele noastre iesiri! Un ceai cald, muzica lui Margineanu si lumina obscura ne dau o senzatie de placut frumos.


A doua zi, cam lenesi, pornim pe la 8 dar ritmul rapid ne face sa recuperam minutele pierdute si imediat ajungem in Saua Crapaturii, primul loc de fotografii. 



Spre stanga traseul nostru se duce catre Vf. Turnul, traseul fiind destul de inaccesibil iarna. Totusi zapada nu e cea care ne-o dorim, moale si pufoasa, numai buna pentru a tine coltarii in rucsac, vremea e mult prea calda pentru ce ne dorim noi. Totusi ii dam inainte, impulsionati de privelistea fantastica ce o avem.

Prilej numai bun sa fotografiem tot ce apucam





Din Vf. Turnuri inca cateva ore si ajungem la Vf. Ascutit. Traseul nu pune probleme deloc, chiar ni se pare mult prea lejer fata de ce asteptari ne facusem. Mergem tacuti inainte, sperand ca maine poate fi mai bine.



Totusi avem parte si de portiuni cu un oarecare risc, portiuni cu zapada mare, portiuni unde tre sa ne folosim de tehnici de escalada ori de piolet...ceea ce ne mai dezmorteste zambetul.



 

In vf. Ascutit facem si primul popas, dupa indeluni ore petrecute pe muchie de creasta. Luam micul dejul si pranzul in acelasi timp, un ceai fierbinte...indeajuns pentru a ne raci si a simti frigul care totusi exista. Dar ne simtim bine, estimam inca 3 ore pana-n Grind desi marcajul zice altceva. Dam inainte, ne amintim de frumoasa tura din vara cand (impreuna cu Mihai) am realizat unul din cele mai frumoase trasee.



Trecem un varf, trecem doua, le trecem pe toate si suntem ajunsi la cel mai falet dintre toate...vf La Om (2237). E seara deja, soarele inca se mai vede, moment ideal pentru a face cateva poze







Seara se incheie foarte repede, cu un ceai cald, si multa zapada topita.
  Incercam sa adormim, iar pe la 3-4 dimineata apar Tibi si Ady, cu o intarziere de cateva ore.Stam putini la povesti, ii servim cu un ceai cald iar apoi somn lejer pana a doua zi dimineata. Baietii se hotarasc sa coboare spre Zarnesti, noi hotaram sa terminam toata creasta, desi se anunta un vant care nu ne permitea sa deschidem usa de la refugiu.
Vremea cetoasa, vantul puternic si vizibilitatea zero ma obliga sa dau turn off la aparatul foto, asa ca voi continua cu pozele lui Mihai.



Ne inarmam bine cu  haine groase, in speranta unui frig patrunzator, dar ne trezim plini de transpiratie, obligati fiind sa dam jos din haine. Din pacate vremea ciufuta nu ne permite sa vedem pe unde mergem, doar ghicim ca trecem pe deasupra Poienii Inchise!






Timpul trece repede, iar dupa cateva ore suntem ajunsi in Saua Funduri. Creasta se terminase, dar parca cu un sentiment amar. Nu era ceea ce ma asteptam, voiam mai mult, mai greu, mai tehnic, mai frig.
Totusi mai sunt cateva ore pana in Zarnesti si trebuie sa coboram tot abruptul. Din pacate ligamentele mele se joaca cu nervii mei si ma fac sa resimt fiecare pas ce il fac.
Tot restul traseului e un chin, mai ales ca pierdem marcajul si nu stim incotro. Dar pana la urma o scoatem pana la Cabana Brusturet, prin Padurea Fermecata. Seara suntem in Podul Dambovicioarei, cu o masina de lemne ajungem in Rucar iar de acolo, cu o Solenza manelista pana in Brasov, unde avem timp sa savuram o bruna alaturi de Andreea si Catalin ce ii intalnesc intamplator in gara!





Asa se implineste visul meu de a traversa creasta Craiului. Nu o fost ce m-am asteptat, dar tot timpul muntele e plin de surprize....frumoase si mai putin frumoase. Totusi inca sunt in asteptarea acelei ture de iarna in care sa intampin greutati, frig, gheata si zapada sanatoasa.
Pana atunci ma delectez doar cu gandul.....

3 comentarii:

  1. ...distractiv,interesant...sau poate extraordinar? eu as zice ceva mai mult decat extraordinar...acele locuri ce par rupte din rai...indiferent de anotimp ma duc cu gandul catre paradis unde timpul se opreste si totul devine posibil......deci cu siguranta vei ajunge sa ai parte de " greutati,frig,gheata si zapada sanatoasa ".

    RăspundețiȘtergere