Frumoasa Românie

De curând am fost în recunoaştere pentru organizarea cogresului anual EGEA în zona Bucovinei şi Maramureşului. Iar cine imi va spune că avem o ţară urâtă îl voi trimite acolo să se înşele.
Plecând din Iaşi, primul loc vizitat este Marginea unde tainele olăritului încă se păstrează. Iar pe lângă olărit, o ospitalitate ieşită din comun îmbinată cu tradiţie şi multe aspecte ce ţin de originile locului, arată că sunt oameni ce ţin la tradiţiile şi meşteşugurile lor.

Trecând de Marginea, ajungem imediat la Suceviţa (1582), o mănăstire a cărei legendă spune că toată piatra necesară construcţiei a fost adus de un singur car de boi condus de o femeie, lucru ce a durat 30 de ani. Iar când intri în acea "cetate bisericească" o linişte aparte domneşte pe pajistea din curtea interioara.

Trecând prin Pasul Ciumârna (Palma)

se ajunge relativ repede la mănăstirea Moldoviţa, monument intrat în Patrimoniul UNESCO. E una din cele mai vechi aşezări călugăreşti, şi nici ploaia continuă nu ne-a abătut din a privi această mănastire unică. Un loc unde timpul parcă stă în loc. Doar maşinile de la intrare mai amintesc de civilizaţie.

Şi totuşi nu toate îs aşa frumoase cum par, iar celebrul Castel al lui Dracula din pasul Tihuţa cu ale sale tarabe pline de tot felul de kitch-uri e doar o palida consolare pentru turiştii ce consideră România  land of Dracula.

Ca pe seară să ajungem la viitoarea locaţie a congresului anual EGEA.
Poiana Zânelor- un complex de vile în mijlocul pustiului din comuna Şanţ , înconjurat de munţi din toate părţile, greu accesibil chiar şi cu maşini de teren, şi totuşi unul din cele mai originale şi complete locaţii de acest gen. Oare cine vine aici, cum ajunge, nu ştiu, dar cum pleacă, probabil încântat căci în România avem aşa ceva. O combinaţie frumoasă între rustic şi modern, facilităţi de la internet wireless la piscină interioară, lac pentru păstrăvi, o mică grădină zoo şi câte şi mai câte.

Iar de la Poiana Zânelor, următoarea zi traseul trece prin Pasul Rotunda (a nu se trece decât cu tractorul).
În drum spre Maramureş, un mic indicator de arată căci după Cârlibaba e un muzeu al rădăcinilor. Un fost tăietor de lemne, are acum o colecţie de rădăcini de copaci ce uşor poate fi actul unei expoziţii frumoase.

Iar din pasul Prislop începe ţinutul Maramureşean, şi încă ce ţinut. Un loc unde majoritatea oamenilor erau îmbrăcaţi conform datinilor, un loc unde tradiţiile se respectă, iar veşmintele vechi sunt o mândrie pentru ei.

Urmează traseul pe valea Izei..plin de biserici de lemn, multe (6) intrate în patrimoniu UNESCO. Toate sunt date uitării, chiar şi pentru un circuit turistic.

Dar poate cel mai impresionant e la complexul de mănăstiri de la Bârsana. O zonă turistică, dar de un calm aparte.

Urmează Muzeul Satului din Sighetul Marmaţiei, un sat întreg, o colecţie rară, un loc unde poţi vedea arhitectura specifică ţinutului..

Tot în Sighetul Marmaţiei, dar în centrul oraşului, poate cel mai bine amenajat muzeu în care am fost. Memorialul durerii, un muzeu născut la iniţiativa Anei Blandianei, este impresionant prin poveştile ce le afli acolo. Comunism, interdicţii, crime...oribil, urât, istoria noastră e acolo. E un MUST SEE.

Intoarcerea spre casă a fost una tristă, inundaţiile şi capriciile vremii fiind o provocare mult prea dură pentru locuitorii acestor frumoase locuri...